Pe 11 ianuarie, in plina dimineata de duminica, am format “trio-ul artistic” si ne-am dus la Opera Nationala Bucuresti, la spectacolul-balet Alba ca Zapada. O feerie totala avand in vedere ca jumatate din sala era formata din copii care umpleau sala de energie. Seara ne-am oprit pe la Teatrul Foarte Mic sa revedem Sado-Maso Blues Bar care mi s-a parut mai vulgara decat prima oara, probabil din cauza inocentei in care am stat dimineata.
Saptamana asta a inceput “artistic” de miercuri cu o mare premiera la Metropolis. Un teatru care imi era deja drag, dar care castiga acum toata admiratia mea pentru spectacolul Hamlet, in regia lui Laszlo Bocsardi. A doua zi, joi, am plecat in cautarea lui Apolodor si i-am asculat povestea la Clubul Taranului Roman, spusa (cantata) de Ada Milea si Dorina Chiriac. Apoi am vazut ca la Teatrul Act se joaca Cui i-e frica de Virginia Woolf, si cum nu mai trecusem pe la Act nici pentru un ceai din Sala de lectura, am fost la spectacolul Marianei Camarasan pe care inca o data o aplaud. Sambata de dimineata am luat Bucurestiul la pas si am fost pe la o Galerie de arta care m-a atras pe langa Odeon. Nu am putut sa ma abtin, asa ca mi-am cumparat un bilet pentru aceeasi seara, la Extrem in regia lui Sorin Militaru. O piesa plina de violenta care nu mi-a lasat decat un gust ciudat. Duminica, adica ieri, am stat pe plaja la Follow that summer de la CNDB(Centrul National de Dans Bucuresti), un spectacol care mi s-a parut foarte amuzant insa mi-a fost rusine sa rad in incrancenarea celorlalti. Astazi m-am intors la CNDB pentru a sta de vorba cu directorul artistic al acestei institutii, Vava Stefanescu, asa ca am facut si un interviu pe care il voi posta in curand.
Pentru ca nu voi putea vorbi despre fiecare spectacol in parte pe larg, o sa las aici doar mici comentarii pentru amatorii de arta…
Alba ca Zapada (ONB) – spectacol la care merita sa te duci mai ales din cauza atmosferei create in a doua parte a spectacolului. Cand actiunea se muta in padure, in casa piticilor, costumele sunt fabuloase. Asa ca ti se inclesteaza fatza intr-un mare zambet, mai ales din cauza cipercutelor si a buburuzelor. Daca ai noroc de niste copii atat de cuminti si atrasi de arta cum am avut noi o sa iti placa pentru ca ei ajuta bucuria spectacolului (la fel ca in Finding Neverland cand din rasul copiilor iesea credibilitatea). In prima si in ultima parte a spectacolului actiunea se petrece la palat. Ei bine…acolo atmosfera mi s-a parut aproape de kitsch.
Sado-Maso Blues Bar (Teatrul Foarte Mic) – Regia: Gianina Carbunariu. Du-te pentru abordarea in doua planuri. Piesa se joaca in sala mica a teatrului cu deschidere spre strada, asa ca avem ocazia sa fim dublu-spectatori.In sala si afara. Spectacolul stradal e deschis. Sunt oamnei care trec, se uita, se mira, se sperie, pleaca si sunt momente in care scena e goala iar noi ne uitam pe geam. Miscarea scenica e semnata de Carmen Cotofana si da, e atractiva. Intr-un spatiu atat de mic s-au facut prin regie si scenografie (Andu Dumitrescu) lucruri marisoare. Textul (Maria Manolescu) nu mi se pare dintre cele mai bune insa spun asta subiectiv. Prima data nu am avut nimic cu el insa acum, poate mai “intrata” in sali de teatru fata de anul trecut, m-a deranjat pe alocuri prin vulgaritate. E un spectacol la care sa te duci cu prietenii (sau cu parinti deschisi ) ca dupa sa mergeti la o bere si sa continuati distractia.
Hamlet ( Metropolis ): O da! Hamlet! Hamlet e una dintre cele mai bune piese vazute de mine pana acum. Sper sa mai am ocazia sa ma incarc de cat mi-a oferit Metropolisul miercuri si in alte teatre. Un spectacol… despre care sunt prea mica sa vorbesc. O regie care m-a fascinat pur si simplu. O scenografie wow… Nu doar ca va sfatuiesc sa va duceti, dar va si rog. Pentru cei pasionati de fotografie e un spectacol care ofera imagini extraordinare. Mie, care nu sunt atat de atrasa de arta fotografica (ca practicant, nu ca privitor) imi venea sa fac poze intruna. Nu mai vorbim de actori… Totul, dar totul a creat un spectacol la care, desi a durat 3 ore si jumatate, starea de plictiseala era departe rau (poate in alte teatre). Sunt curioasa cum si ce si daca vor exista nominalizari la UNITER. Accesati site-ul Teatrului Metropolis pentru detalii de echipa, locul meu cel de toate zilele pentru fotografii si luati orice mijloc de transport care ajunge pe strada Mihai Eminescu…
Apolodor :: Ada Milea si Dorina Chiriac… nu mai vazusem Apolodor desi l-am ascultat de cand a aparut… Ada si Dorina canta pentru copii, pentru oameni mari, pentru fanii aia pe care nu prea ii suportam la concertele Adei Milea (care tipa si cer cate o melodie de parca nu s-au prins ca nu-i ok), pentru rockeri, pentru colegii de breasla, pentru barmani, pentru artisti, pentru scriitori, pentru oameni obisnuiti care se hranesc cu evenimente, pentru prieteni, pentru cei care nu stau acasa, pentru cei care asculta muzica. Daca te regasesti pe undeva… fugi sa ti se cante despre Apolodor.
Cui i-e frica de Virginia Woolf :: Sper sa pot scrie mai in detaliu in curand. Pana atunci, felicitari fetelor :
Florina Gleznea, Sinziana Nicola
Regia: Mariana Camarasan
Scenografia: Alexandra Penciuc
…………. despre baieti, vorbim mai tarziu ………….
Extrem (Teatrul Odeon) :: Regia:: Sorin Militaru :: Un spectacol foarte violent cu mult tipat si paradoxal, comic. Intr-un spatiu confortabil, actorii isi duc rolul pana la capat cu aceeasi intensitate. Dupa ce l-am vazut in ” E doar sfarsitul lumii ” a lui Radu Afrim, Mihai Smarandache nu reprezinta pentru mine un actor de urmarit( ce-i drept intreaga reprezentatie de atunci a fost slaba ). Insa, dupa rolul din Extrem, parca-parca imi place si imi doresc sa-l vad si in alte roluri care nu tin de “shmechereala”. Mihalea Lefter – draguta ca de obicei, comica prin inocenta si prin lasitatea personajului. Crina Muresan in rol principal, m-a facut sa-i apreciez curajul lui Marjorie de a-l omora pe omul care a incercat sa o violeze. Antoaneta Zaharia, a creat echilibru in trio-ul actoricesc feminin. Ca personaj, Patricia-psihiatru, a incearcat sa creeze echilibru, sa gaseasca o rezolvare a problemei in cauza.
Piesa nu are ca subiect central posibilul viol, ci prietenia. Violul e doar punctul de plecare catre reactii si slabiciuni. Cata incredere avem in prieteni in cazuri extreme, ce sacrificii suntem dispusi sa facem si pana unde duce razbunarea… Mi-am pus intrebari dupa, le-am dispretuit pe cele doua prietene si m-am gandit ce-as face eu… Nici nu stiu daca mi-a placut sau nu. Actorii buni, regia a facut sa nu ma plictisesc in niciun moment, scenografia ( Mihai Pacurar ) chiar ok… Este o piesa la care sa te duci pentru ca, in ciuda reactiilor oamenilor din sala (s-a plecat mult in timpul spectacolului si s-a aplaudat foarte putin), are undeva, ceva care nu te lasa indiferent. Dovada e si faptul ca am promis ca scriu putin si m-am cam lungit…
Daca insa vrei sa te duci la teatru ca sa spui ” Ce frumos” dupa… incearca un recital jazz in Sala de lectura.
