Interviu cu Eliza Ţuţurman

Am văzut-o pe Eliza anul trecut la Gala Hop. A fost singura reprezentantă a Clujului pe care eu am crezut-o. Juriul i-a acordat premiul „Sică Alexandrescu” iar publicului i-au rămas în minte imaginea ochiului de sticlă şi fragmente din „Ispitirile Sfântului Anton” (eu una am rămas şi cu imaginea sânilor ei, care din momentul acela au devenit ideali!). Pe lângă Gala Hop 2009, Eliza Ţuţurman a mai participat şi la Festivalul Internaţional de Teatru Fest! Zagreb, 2009; Festivalul Internaţional de Arte STUDFEST Timişoara, 2008 şi Festivalul Internaţional de Teatru pentru Studenţi SPOT Carei, 2008. Eliza este căutată pe blogul meu, aşa încât am făcut împreună un interviu. Un început clasic (poate prea!) şi apoi întrebările universale regăsite în toate interviurile ce vor apărea pe “Critică de amator”.  Răspunsurile ei pot părea reci… însă m-a avertizat în mail că nu-i place să scrie mult… Enjoy!

PROFIL

Data și locul naşterii: 12 iunie 1986, Iaşi

Studii: – Colegiul Naţional Iaşi, filologie bilingv engleză

- Facultatea de Teatru şi Televiziune, Universitatea  „Babeş Bolyai”  Cluj, secţia Actorie, clasa Miriam Cuibus şi Filip Odangiu

Premii: Premiul „Sică Alexandrescu” – Premiul special al juriului pentru „Ispitirile Sfântului Anton”, Gala Tânărului Actor, Mangalia 2009

Workshopuri:
- Workshop Izumi Ashizawa, Japonia, „Neo No Theatre”, Cluj-Napoca 2009
- Workshop ETXEA Company, Franţa, „Experimental Theatre”, Cluj-Napoca 2007
- Workshop cu Gyula Berger si Marta Ladjanski, Ungaria, „Contact Improvisation”, Cluj-Napoca 2006
- Workshop cu Adva Zakai, Israel, „Experimental Theatre”, Cluj-Napoca 2006
*Master Class cu Michael Page, SUA, „The Language of Shakespeare”, Cluj Napoca 2008
*Master Class cu Izumi Ashizawa, Japonia, „Neo No Theatre”, Cluj-Napoca 2007

Oracol clasa a V-a
Anotimpul preferat: Vara. Culoarea preferată:Portocaliu. Filmul: Prea multe îmi plac. Desenul animat: ştrumfii. Cartea: Am multe preferate. Ziarul: Nu am. Revista: - Emisunea TV: - Radio:Nu ascult radio. Desertul: Cam toate fructele.

ÎNTREBĂRILE CLASICE…

Nicoleta Popescu: Hei Eliza!
Eliza Ţuţurman: Salut!
N.P.: Să o luăm cu începutul şi cu întrebările clasice. Cum ai ajuns la teatru?
Eliza Ţuţurman: Am început să am legătură cu teatrul în liceu, la începutul clasei a Xa, când Ionuţ Caras, atunci student, acum actor la Teatru Naţional Cluj a venit să facă un fel de trupă de teatru a liceului, la rugămintea profesoarei de engleză Lotus Havarneanu. După prima întâlnire nu eram sigură că vreau să mai particip dar treptat a început să mă intereseze foarte tare, în măsura în care îmi răspundea la anumite lucruri, mă făcea să-mi pun întrebări şi mă determina să conştientizez lucruri care până atunci îmi trecuseră neobservate. Plus că era  foarte distractiv şi Ionuţ era şi încă este carismatic dar şi pasionat de munca lui. Iar pasiunea asta a transmis-o mai departe.
N.P.: Şi care a fost primul spectacol de teatru care te-a făcut să spui  “Asta e!” ?
Eliza Ţuţurman: Prima piesă care m-a impresionat puternic a fost “Theybelle şi Demonul ei” în regia lui Hausvater.
N.P.: Când ai avut cele mai mari emoţii?
Eliza Ţuţurman: La admitere şi la primul examen de actorie! Dar emoţii mari am tot timpul pentru că am temperament nervos. Aşadar nu mă văd să scap curând de ele. Emotiile sunt bune cât timp nu te paralizează.
N.P.: Ai un moment foarte important din punct de vedere profesional până acum?
Eliza Ţuţurman: Cum experienţa mea profesională este foarte mică, cred că cel mai important moment de până acum e terminarea facultăţii.
N.P.: Şi nici nu ai în minte vreo situaţie în care ai făcut vreo super gafă sau în care ai fost erou?
Eliza Ţuţurman: Nu-mi amintesc să fi făcut super gafe; greşeli cu siguranţa. Nu, erou n-am fost până acum.
N.P.: Ce-a mai clasică întrebare ever (dar trebuie să o pun şi pe asta); care ţi-e cel mai drag rol de până acum şi ce roluri ai vrea să ai? Doamne…sunt două întrebări, una mai clasică decât cealaltă! Mă simt ca în interviurile alea cu Nichita Stănescu de pe TVR 1.
Eliza Ţuţurman: Nu pot să aleg un singur rol drag… aş vrea în schimb să joc  Liubov Andreevna din “Livada de vişini” când am să fiu suficient pregătită. În facultate am jucat-o pe Liubov dar în “Maşinăria Cehov” a lui Vişniec, iar rolul mi se pare unul dintre cele mai frumos create… cel din Livada,  bineînţeles.
N.P. : Toată lumea are o poveste cu „omul care m-a făcut să” sau „omul de la care am învățat că”. Ai vreun „omul” care te-a influenţat profesional foarte mult?
Eliza Ţuţurman: În primul rând Ionuţ (Ionuţ Caras) pentru că dacă nu era el sigur nu ajungeam la teatru, apoi doamna Miriam (Miriam Cuibus), care e cea mai fascinantă persoană pe care am cunoscut-o, Filip (Filip Odangiu) cu care am avut nişte cursuri de-a dreptul magice şi în general totul… cărţi, muzică, pictură, oamenii din jurul meu. Sunt o persoană foarte influenţabilă.

Alege…

1.Grădiniță, școală generală sau liceu?
Eliza Ţuţurman: Grădiniță.

2. Grădiniţă sau facultate?
Facultate.

3. Moş Crăciun sau Sfântul Nicolae?
Moş Crăciun.

4. Cluj , Bucureşti sau Iaşi?
Nu ştiu.

5.Operă sau operetă?
Operă.

6. Oscar sau Cannes?
Nu ştiu.

7. Teatru de păpuşi sau desene animate?
Desene animate.

8. Nichita Stănescu sau Marin Sorescu?
Marin Sorescu.

9. Crăciun sau Paşti?
Crăciun.

10. Pick-up sau magnetofon?
Pick-up.

11. Ţambal sau xilofon?
Xilofon.

12. Muzică lăutărească sau muzică populară?
-

13. Cehov sau Shakespeare?
Nu pot alege.

14. Nisip sau iarbă?
Nisip.

15. Whisky sau vin?
Vin.

Discuții…

Nicoleta Popescu: Ce e cel mai periculos la un om?
Eliza Ţuţurman: Invidia e foarte periculoasă, distruge enorm caracterul unui om, îl urâţeşte şi fizic nu numai moral… şi îi strică relaţiile cu ceilalţi. Apoi mai sunt bârfele meschine, lenea, batjocura, lipsa de interes etc.
N.P.: Când îţi e ruşine? De ce, pentru cine, pentru ce sau de cine?
Eliza Ţuţurman: -
N.P.:De ce au nevoie oamenii?
Eliza Ţuţurman: Să privească adevărul. E în faţa noastră sau lângă noi, adică mult mai aproape decât credem.
N.P.: Crezi in geniu?
Eliza Ţuţurman: Sigur, au fost atâtea genii copleşitoare.
N.P.: Ce te enervează?
Eliza Ţuţurman: Mă enervează oamenii proşti, care nu-şi văd de treaba lor şi caută răutăţi ca să-şi facă mai interesantă viaţa lor plicticoasă; oamenii grosolani, vulgari fără scuză, zgomotele puternice, politeţea şi lauda nejustificate, violarea intimităţii, lipsa de activitate, praful, sforăitul, câinii vagabonzi, spitalele etc ; din păcate prea multe dar în aceeaşi măsură îmi plac la fel de multe lucruri.
N.P.: Ce e de făcut pe lumea asta?
Eliza Ţuţurman: Ceva bun, orice , nu ştiu… dar care să-i ajute cât de puţin pe alţii care încearcă sau se chinuie.
N. P.: Dacă meseria ta ar fi un obiect sanitar, ce ar fi ?
Eliza Ţuţurman: Tifon.

Răspunde cu ce-ți vine-n minte!
1. Mi-e greață de… şobolani.
2. Nu mai vreau să… -mi fie teamă.
3. Uit tot timpul să… să fac câte ceva.
4. Cel mai des îmi impun să… mă concentrez.
5. Mă fac că nu văd… cunoscuţii cu care nu vreau să vorbesc.
6. Vreau să știu… de ce oamenii fac unele lucruri.
7. Nu pot fără… să mă mişc, să citesc şi să râd.
8. Sunt conștientă că… -
9. Nu pot să-mi iau gândul de la… copilărie.
10. Am nevoie de… oameni care să mă înveţe.
11. N-ai cu cine să… pleci în călătorii de capul tău.
12. Mai bine slab decât gras.

Final…
Întrebare:Binele învinge?
Eliza Ţuţurman: Aşa ar trebui.
Î:Avem timp pentru toate?
Eliza Ţuţurman: nu.
Î: Găteşti? Pentru cine?
Eliza Ţuţurman.:nu.
Î: Zi-mi si mie un film bun!
Eliza Ţuţurman:The Assassination of Jesse James by the Coward Robert Ford.
Î: Dai şi tu o cafea?
Eliza Ţuţurman:da.
Î: Ai o ţigară?
Eliza Ţuţurman: nu.
Î: Mai poţi?
Eliza Ţuţurman: da.

N.P.: Bine mă, hai pa!
Eliza Ţuţurman: Pa!

N.P. A! Stai! Ce-ai lua cu tine, dacă s-ar pune problema să faci zilnic naveta dintre rai şi iad, ca să ţii nişte cursuri?
Eliza Ţuţurman: Ceai, haine comode, şerveţele, Actorul Invizibil din Yoshi Oida, Shakespeare etc etc…

 

Cum nu mai vrei la teatru

sau

Când un ţigan îţi fură pachetul de ţigări, te duci şi-ţi iei altul

Şi după ce  alergi zile în șir haotic, după ce stai pe un scaun la tuns trei ore ca să faci o schimbare… și nu se vede nimic, după ce faci curat într-o bibliotecă şi-ţi dai seama cât de puțin ai citit la viața ta, după ce mâinile lui te excită pentru prima oară și negi, după ce nu ai apă caldă de o săptămână, după ce pleci de acasă pentru că acasă e gol, după ce citeși Antigona și cumperi hârtie igienică din ultimii bani, te duci la teatru.

Și… mergi frumos la teatru. Mergi la un spectacol pe care îl numeai preferatul tău și pleci. Și oamenii se bucură de spectacol și tu îi susții și zici da și ce minunat și tu spui da. Și pleci și-ți juri că nu te mai duci niciodată a doua oară la un spectacol care ți-a plăcut foarte mult. Pentru că nu-ți mai place a doua oară și nu mai e spectacolul preferat! Și rămai fără spectacol preferat și asta nu e bine! Nu e bine deloc!

Și te duci în facultatea în care vrei să înveți. Și pentru prima dată nu te mai rătăcești. Te saluți cu din ce în ce mai multă lume. Dar tu nu ești de acolo.. și pleci. Și în autobuz un moș se uită la tine. Și se uită și se uită. Și își scoate banii din buzunar și îi numără zâmbindu-ți. Și tu știi că nu ești curvă dar își pui niște semne de întrebare. Nu! Nici măcar nu arăți a curvă. Și schimbi autobuzul și un cersător recită Luceafărul remixat, apoi Stănescu, apoi Coșbuc, apoi Labiș. Și  cobori.

Și atunci te duci acasă. Te duci acasă și-ți îmbrățișezi o prietenă. Fugar, pasiv. Ca o stană de piatră. Ca de obicei. Dar e prietena ta! Și te apropii de ea și o strângi în brațe și nimic nu mai contează. Sânii se strivesc unii de alții și mucii tăi rămân pe gâtul ei. Dar ai spus totul cu voce tare.

Și atunci ieși pe usă. Ieși să-ți cumperi un pachet de țigari pentru că în seara asta vrei sa fumezi. Să fumezi și să citeși cu mii de cărți și de carioci. Și pleci spre magazin știind că nu sunt banii tăi, dar tu vrei să fumezi în seara asta! Futu-i! Sunt doar niște bani. Și atunci nimic nu mai contează, și-l cumperi.  Și-ți suni o pritenă cu care să fumezi și să vorbești. Și râzi și te vaiți și faci mișto.

Și atunci vine un țigan de 6 ani și-ți cere o țigara. Și tu nu-i dai. Și el îți fură tot pachetul. Și tu continui să vorbești la telefon și te duci să-ți iei alt pachet de țigări. Și știi ca nu sunt banii tăi dar tu vrei să fumezi în seara asta. Și-l cumperi și-l ascunzi bine. Și te întorci spre casă. Și intri și zâmbești… și totul se schimbă.

 

Interviu cu Florin Caracala

L-am cunoscut la Festivalul Pledez pentru Tine(ri) – Piatra Neamț în 2009 unde i-am văzut spectacolul „Stă să plouă”. Slab! Apoi am fost la Iași și am stat în repetiții cu toată trupa, mult timp, până a ieșit “Fast Forward. Now rewind“. Bun! Am scris despre spectacol, am făcut fotografii, am recomandat și am invitat. După postările din iarnă de pe blog, numele “Florin Caracala” apărea foarte des în motoarele de căutare ce făceau trimitere către blogul meu. Ca răspuns pentru toți cei care îl caută pe Caracala pe net, a venit acest interviu. Punct.

Profil

Data și locul naşterii: 24 martie 1986, Ploiești

Studii: N-am terminat nimic încă. Mă străduiesc să termin actoria anul ăsta, la U.A.G.E., clasa Prof. Dr… la la la Octavian Jighirgiu. Și la anul sper să termin regia la U.A.G.E., clasa Prof. Ion Mircioagă și Asist. Andrei Grosu.

Premii: Eeehhh căcat…

Workshopuri: Nu prea.

Blog: Florin Caracala – What goes around comes around
Facebook: Pagina Florin Caracala

Oracol clasa a V-a
Anotimpul preferat: Primăvara. Culoarea preferată:Vișina putredă. Filmul: îmi ia mult timp să mă gândesc. Sunt multe. Desenul animat: Tom & Jerry. Cartea: Aventurile lui Tom Sawyer și Huckleberry Finn. Ziarul: Nu am. Revista: Nu am. Emisunea TV: Nu am. Radio: Mai ascultam Guerilla acum un an. Desertul: Plăcinta de lâmâie cu înghețată de lămâie.

“…poate ajung un ratat, nu vreau să fac de râs pe nimeni “

Nicoleta Popescu: Te-ai dus la admitere la coregrafie în București. Ai fugit la Iași și ai intrat la actorie. Acum faci regie. Ce înseamnă asta Caracala?
Florin Caracala: Nu înseamnă mai nimic. Înseamnă că am multă voință. Cred. Sau tupeu. Cred. Din nou. Nu știu. Vreau asta… sau cel puțin voiam să fac asta. Acum nu mai știu. Am trecut la întrebări serioase?
N.P.: Nu, am trecut la întrebări. Într-un final te-ai hotărât?
Florin Caracala: Nu. Sau, poate că da… Regie. Poate. Am ceva în cap, dar înca nu mă pot arunca acolo unde vreau eu. Sau cel puțin asta simt. Ține de un instinct. Și nu aș vrea să plec din România ca să pot să fac ce vreau eu. Prefer să o iau pas cu pas. Până ajung să pot face liniștit cam ceea ce îmi doresc. Până atunci, ne mai jucăm, mai învâțăm.
N.P.: Ai montat „Haină de om” la penitenciarul din Iași. Nu te întreb nimic legat de această experiență pentru că toate răspunsurile le găsim AICI. Vreau să știu dacă te-ai întâlnit „la cico afară” cu cei care au fost eliberați. Mai ții legătura cu ei, acum după ce s-a terminat proiectul?
Florin Caracala: Da. M-am întâlnit cu ei afară. Da, încă mai țin legătura cu ei. Cu unii vorbesc la telefon, cu unii mă văd la un cico, cu unii pe mess, cu unii mă vad pe la spectacolele mele (ca spectatori, desigur). Cred că ei sunt singura mea experiență care s-a apropiat de ce simt că trebuie să fac, pe aici, ca artist. Mi-e dor de ei… chiar acum sunt în discuții, poate mai fac un spectacol ceva, deși, sincer, sunt prea ocupat ca să mă mai arunc în vreun proiect. Așa că încă mai stau pe gânduri un pic. Bine, poate că sunt și foarte obosit. Deja. Știu că e ridicol, dar nah…
N.P.: Ridicolule! … Să înțeleg că asta este cel mai important proiect de până acum?
Florin Caracala: Nu neaparat. Cel mai important e… ultima mea experiență teatrală. Nu ca regizor, nici ca actor, ca simplu om. Nu știu. Eu cred că sunt fixist. Mă fixez pe o chestie până consider eu că am ajuns unde voiam cu acel ceva. Așadar, ultima mea experiență e cea mai importantă. Încă sunt un căutător.
N.P. : Toată lumea are o poveste cu „omul care m-a făcut să” sau „omul de la care am învățat că”. Ai vreun „omul” care te-a influențat profesional foarte mult?
Florin Caracala: Toți oamenii din viața mea. Eu nu am povești particulare. … sau poate că da… dar nu știu dacă vreau să spun. ( nu vreau să fac de râs, nah…cine știe, poate ajung un ratat… așa ca prefer să nu fac de râs pe nimeni)

Alege…

1.Grădiniță, școală generală sau liceu?
Florin Caracala: Din grădiniță nu mai țin minte nimic, în gimnaziu a fost horror, liceu pedagogic… deci liceu.

2. Liceu sau facultate?
Liceu. – facultatea e scumpă

3. Moş Crăciun sau Sfântul Nicolae?
Nu știu dacă mai pot să cred în așa ceva, dar dacă e să cred, probabil Moș Nicolae.

4. Cluj , Bucureşti sau Iaşi?
Niciunul din astea.

5.Operă sau operetă?
Operă.

6. Oscar sau Cannes?
Cannes

7. Teatru de păpuşi sau desene animate?
Desene animate.

8. Nichita Stănescu sau Marin Sorescu?
Nichita.

9. Crăciun sau Paşti?
Crăciun.

10. Pick-up sau magnetofon?
Pick-up.

11. Ţambal sau xilofon?
Xilo

12. Muzică lăutărească sau muzică populară?
Populară.

13. Cehov sau Shakespeare?
Cehov. Sau Shakespeare.

14. Nisip sau iarbă?
Iarbă.

15. Whisky sau vin?
Whisky. Sau vin roșu

Discuții…
Nicoleta Popescu: Ce e cel mai periculos la un om?
Florin Caracala: Totul poate fi periculos la un om. Poate că cel mai periculos, în momentul de față, este capacitatea oamenilor de a disimula. Capacitatea lor de a arunca cuvinte grele pline de nimic. Mai e o chestie. Faptul că în momentul ăsta oamenii nu se mai ierarhizează. Și de aici începe un adevărat calvar. Toți putem face orice, toți suntem în stare de orice. Nu mai există scară valorică, nu mai e nimic. Mă sperie gândul că se ajunge la nimic. Dar nu știu dacă vreodata a fost altfel. Și acum văd eu asta. În tot cazul, toți ne credem. Și asta e foarte periculos.
N.P.: Când îţi e ruşine? De ce, pentru cine, pentru ce sau de cine?
Florin Caracala: Doamne, sunt infinite cazuri în care mi-e rușine. Cum să dezvolt așa ceva? Ar trebui să scriu un roman. Mi-e rușine.
N.P.:De ce au nevoie oamenii?
Florin Carcala: Serios, la altă întrebare nu te puteai gândi?
N.P.: La alea de mai sus!
Florin Caracala: Oamenii nu au nevoie de nimic.
N.P.: Ei da!
Florin Caracala: Cred totuși că avem nevoie de a înțelege că trebuie să primim și să dăm în egală masură, și mai ales, să nu cerem.
N.P.: Ai văzut!

N.P.: Crezi in geniu?
Florin Caracala: Depinde de geniu.
N.P.: Ce te enervează?
Florin Caracala: Totul și nimic. În ultima perioadă încep să fiu imun la tot ce e în jurul meu. Mă uit, mă încarc, ascult, învâț, aflu, tac. Din ce în ce mai mult. Cred că e o măsură de autoconservare.
N.P.: Ce e de făcut pe lumea asta?
Florin Caracala: Distrusă. Totul e prea razna. (ce horror a sunat asta – mă simt ca într-un spectacol cu interviul ăsta)
N.P.: Cam de-un 7 spectacolul ăsta…
N. P.: Dacă meseria ta ar fi un obiect sanitar, ce ar fi ?
Florin Caracala: Stai să mă opresc din râs. Prima oară mă gândeam la canalizare, după aia mi-am dat seama că nu e obiect sanitar. (asta nu o băga!)
N.P.: Stai să mă opresc eu din râs acum!
Florin Caracala: … ca sa vorbim serios, cred că săpun. Cu aloe vera. (vai nu o băga nici p’asta!)

Răspunde cu ce-ți vine-n minte!
1. Mi-e greață de… vanilie.
2. Nu mai vreau să… complic lucrurile.
3. Uit tot timpul să… să mă trezesc.
4. Cel mai des îmi impun să… mă trezesc.
5. Mă fac că nu văd… părțile nasoale.
6. Vreau să știu… dacă a existat Moș Crăciun.
7. Nu pot fără… țigări.
8. Sunt conștient că… la un moment dat toți murim.
9. Nu pot să-mi iau gândul de la… Cola.
10. Am nevoie de… muzică.
11. N-am cu cine să… merg la cumpărături.
12. Mai bine …… decât……… (asta e prea complicată pentru mine.)

Final…
Întrebare:Binele învinge?
F.C.: nu.
Î:Avem timp pentru toate?
F.C.: nu.
Î: Găteşti? Pentru cine?
F.C.:da. Rar. Pentru oricine.
Î: Zi-mi si mie un film bun!
F.C.:pentru tine sau așa în general? Îți zic ultima mea vizionare. In Glorious Bestards. Al lui Tarantino. E diliu omul ăsta. Adică genial.
Î: Dai şi tu o cafea?
F.C.:când ne întâlnim față în față. Dau și două.
Î: Ai o ţigară?
F.C.:da.
Î: Mai poţi?
F.C.: încerc.

N.P.: Bine mă, hai pa!
Florin Caracala: Hai pa. Te pup.

N.P. A! Stai! Ce-ai lua cu tine, dacă s-ar pune problema să faci zilnic naveta dintre rai şi iad, ca să ţii nişte cursuri?
Florin Caracala: depinde de unde țin cursurile. (în rai sau iad?)

 

O zi plictisitoare in Bruxelles = un post cu titlu prost

M-am trezit dimineata fara niciun chef turistic. Din obisnuinta m-am urcat in metrou, am schimbat la Beekkant spre De Brouckère si am ajuns din nou in zona unde am batut strazile trei zile la rand. Ma invart aiurea fara scop si tinta, fara sa admir, fara sa gandesc, fara sa vreau, fara sa ma intereseze, fara pofta. Mirosul de dulciuri nu ma mai doboara, mirosul de scoici ma face sa vreau in Porto ca sa le manac acolo cu-un prieten vechi. Cobor intr-un bar, il rog pe barman sa-mi recomande o bere si ma ametesc. Destul de mult. Atat de mult incat o iau spre metrou cu gandul sa ajung in pat. Pe drum mananc o gaufre cu ciocolata care nu ma incanta dar ma simt obligata sa-mi placa. Doar sunt in Bruxelles, pe o banca, “libera”… singura si ambetata.
Fara o buna orietare, ajung intr-o zona in care am neaparat nevoie de harta. Imi dau seama ca treaba asta cu hartile e complicata dar in sfarsit nimeresc intr-un parc in care vroiam sa ajung. Merg cativa pasi si ma asez langa niste lalele negre. Cumplit! Era clar ca ceva lipseste. E clar ca imi lipseste ceva de cand am venit. M-am supus unui interviu cu voce tare si n-am obtinut nimic de la mine. Am aflat doar ca nebunia asta cu singuratatea prin tari straine e aiurea rau de tot, ca mi-e dor de prietenii mei si ca fara ei sunt un pic cam moarta. Chestia asta nu prea mi-a convenit. Suna si aiurea spusa cu voce tare si imi mai si zgandara independenta mea fortata din ultima vreme… asa ca am incheiat interviul si m-am dus spre casa. Am mancat o racitura romaneasca si m-am culcat.
Nu stiu de ce, dar am avut un somn dubios. Simteam ca trebuie sa ma trezesc, sa fac ceva; ca in clasa a 12a cand ma culcam la pranz. Am inteles subit ce imi lipseste. Si nu doar acum cand sunt departe de casa ci in general. Imi lipseste CEVA. Stanescu avea o ditamai pledoaria despre “ceva” iar eu nu ma las mai prejos asa ca transform aces “ceva” care imi lipseste intr-o enumerare fara sens in care primeaza ea, pasiunea si ratacind printre ganduri figura lui (un lui oarecare format din mai multi de el). Imi lipsesc facultatea, rasul sanatos, ea plina de bun, ei toti la un loc, un party, o pregatire la Braila, Dacia, tata, mama, camera 003, apartamentul 006, cura de slabire, abdomenele din noapte cu un om drag prin iarba, sexul, emotiile, ambitia, sanatatea, siguranta si prezentul… si strangeri de mana si pupatul si cafelele si oamenii si socializarea si gasca si dragostea si cine stie ce imi mai lipseste si nu vreau sa recunosc. Bine, nu trebuia sa ajung intr-un parc din Bruxelles ca sa-mi dau seama de asta… doar ca berea aia chiar m-a ametit!

Revenind la ziua de astazi, dupa somnul dubios, am ascultat Parazitii. N-am ascultat in viata mea Parazitii!!! JUR! Asa pur si simplu “ia sa ascultam Parazitii”, niciodata!… e clar ca nu mi-e prea bine… Vreau sa vorbesc cu ea si in cateva minute vorbim fugar, ia spanzurata dupa wireless, eu emotionata. Ma bucura vorbele ei si am chef sa ne ciondanim. Am chef sa ne plimbam amandoua pe aici si sa radem una de alta. Am chef de ea dar cum singuratatea e calea Domnului cea aleasa, imi inchei ziua plecand de acasa, singura.

Sfarsesc cu o cafea, o cola si cartea mea preferata intr-o bodega din cartierul Laeken, la trei pasi de casa. Muzica e proasta, mesele sunt goale si cativa batranei injura in flamanda la o partida de poker. Pun niste ganduri pe nota de plata, recitesc primul capitol, ma mai gandesc putin la el in salopeta albastru-deschis si ma prefac ca mi-a trecut. Zambesc, uit de prezent, ma vreau in toamna, ma vreau acasa, ma vreau la treaba… eu si cu rusii. Ajung acasa, ma pun pe scris si sterg multe randuri. Intre timp citesc un post a unui amic mai mult virtual decat real (ne-am vazut de doua ori) care a terminat inaintea mea de scris si care a avut timp sa-si mai plimbe si bebele prin casa; care ii spune jurnalului ca e sincer. In momentul asta imi vine sa fac o multime de adresari directe catre oamenii din mine. Ma abtin spunand doar pentru a o suta oara ca e atata dragoste de facut pe lumea asta si iarta-ma Ioana ca nu ti-am dat niciun semn de ziua ta, motivele legate de primavara imi sunt intemeiate. Noapte buna!

p.s. Imi lipsesc diacriticile…

 

Foto şi video :: Metamorfoze

Metamorfoze este un spectacol de dans, cu elemente de acrobaţie şi ceva circ de “ne-nţeles” la început. Spectacolul aparţine trupei Teatrulescu din Craiova, iar regia este semnată de Vlad Drăgulescu. În distribuţie: Simona Petrencu, Ruxandra Chelaru şi… Vlad Drãgulescu.
I-am văzut la Gala Teatrului Tânăr, mi-au plăcut pe alocuri, i-am filmat puţin, le-am făcut şi nişte poze (îngrozitoare, şi-mi pare rău), i-am felicitat după, le-am cerut permisiunea să postez materialele media şi gata. Pentru cei care ţin cont de recomandări, spectacolul Metamorfoze a fost desemnat cel mai bun spectacol la Gala Hop 2008. Deci UNITER ar zice mergeţi să-l vedeţi, n-o să regretaţi! Eu vă invit în Craiova în cafe-teatrul Play pentru că din câte am citit eu aici (interviu cu Vlad) e un loc pe unde trebuie să treci.

Ruxandra Chelaru şi Vlad Drăgulescu

Roxana Chelaru şi Vlad Drăgulescu

Roxana Chelaru şi Vlad Drăgulescu

Simona Petrencu

Vlad Drăgulescu