RSS

Monthly Archives: September 2011

Interviu cu Ştefania Dumitru

Ştefania Dumitru

Ştefania Dumitru

Menţionez că am participat la Gala Hop 2011 în calitate de voluntar regizorcautpiesa.ro.

Ştefania Dumitru a terminat Universitatea “Spiru Haret”, Facultatea de Arte, specialitatea Artele Spectacolului, clasa conf.univ. Adriana Piteșteanu și conf.univ.dr. Vlad Rădescu şi a participat pentru a doua oară la Gala Hop. Anul trecut s-a făcut remarcată prin stilul ei comic de a trata lucrurile atât pe scenă cât şi la terasă, hotel, masă. Anul acesta s-a făcut remarcată prin…acelaşi lucru.

Ştefania devine „tipa aia roşcată şi simpatică de la Hop” şi câştigă în 2011 premiul pentru cea mai bună actriţă.

FOTO: Oana Hodade

Ştefania Dumitru

Ştefania Dumitru

De ce ai câştigat anul ăsta şi nu ai câştigat anul trecut?

Ştefania Dumitru: Am câştigat şi anul trecut – experienţă, prieteni şi public.
Nu am luat  premiu pentru că nu eram pregătită spiritual pentru o competiţie, nici nu mă gândeam că voi trece preselecţia iar când am ajuns la Mangalia m-a luat valul complet şi am uitat de ce ajunsesem acolo.
M-am simţit foarte bine şi nu mi-a mai păsat dacă voi câştiga sau nu. Asta nu înseamnă, însă, că nu am dat importanţă momentului pe care urma să îl prezint.

Anul trecut aveam mai puţină experienţă în domeniu şi mult mai puţină încredere în mine. Anul acesta am fost mai cutezătoare, emoţiile au fost mai mici şi am căştigat bătălia cu mine însămi.
Publicul a reacţionat foarte bine, mă bucur că am reuşit să-l ţin atent 15 minute şi să-l fac să râdă. Faptul că am luat şi un premiu nu poate decât să mă bucure şi să-mi dea curaj pe mai departe.

Unde te putem vedea ?

Ştefania Dumitru: La Teatru Excelsior în două spectacole: Vrăjitorul din Oz în regia lui Peter Bokor şi în Snoave cu măşti în regia lui Ion Lucian. Mă mai puteţi găsi şi la Teatrul Metropolis în Nevestele vesele din Windsor în regia lui Alexandru Tocilescu şi tot în regia dumnealui, de la iarnă, la Bulandra în Prietenii.

…interviu complet AICI

 

Ştefania Dumitru

Ştefania Dumitru

 
Leave a comment

Posted by on September 15, 2011 in 5. Interviuri

 

Tags: , , , , , , ,

Bucolice

Mi-ar fi plăcut să fiu croitoreasă şi să mă-nţep la început. Să fac o pălărie caraghiosă ca să mă las şi să devin zidar. Mi-ar fi plăcut să fiu zidar ca să fiu mai responsabilă. N-aş fi rezistat şi-aş fi făcut gogoşi. Mi-aş fi făcut o brutărie ca să miros a pâine şi să mă cert cu bunii mei că grâul nu-i prea alb, că mâinile-s crăpate, că nu mai pot şi nu mai vor şi că-i cam dor tălpile de atâta pământ.

M-aş fi făcut verigă să leg pământul de popor, poporul de dumnezeu şi pe dumnezeu de ochii prietenilor. M-aş fi bagat în politică să văd ce dracu-i aşa greu şi-aş fi fugit în spaţiu să-nţeleg că-i simplu şi mai ales mic. M-aş fi făcut curăţător de cadă ca mama să înopteze-n apă. M-aş fi făcut ciaun să bubui cucurigi şi ceas ca să-mi întârzii mai mult iubirea. M-aş fi făcut gândac să enervez la culme şi floare ca să mă mute tuşa-n stil feng shui.

M-aş fi făcut cioban ca să învăţ să fluier. Ca să-mi ardă mâinile de la ţâţe şi să mi le spăl în zer, să-mi miros noaptea a lapte şi să nu fiu sensibilă la curent. Ca să învăţ să am răbdare şi să-mi trimit câinele după capră. Mi-ar fi plăcut să fiu cioban ca să am un bun motiv să nu înţeleg oraşul, ura şi fondul de ten şi să tac mai des, mai mult, mai promt, mai concludent. Mi-ar fi plăcut să mi fac eu stâna pe furnici şi să mă pişte mult şi tare până să-mi dau seama că fix de ele-aveam nevoie.

M-aş fi făcut alergător. Sau măcar bărbat ca să nu mai am urme de la sutien. M-aş fi făcut evreu ca să aştept să vină, m-aş fi făcut fotografie ca să nu fiu alergică la praf. M-aş fi făcut cuptor la grădiniţă să încălzesc figuri din plastilină dar plastilină nu m-aş fi făcut că nu-mi plac nici dinţii de copii, nici porii de covor, nici aruncările drăcoase-n alţii. Mi-ar fi plăcut să fiu capra vecinului să am o tolbă cu multă vină…dar varză n-aş fi vrut să fiu că nu-mi prea plac deciziile. M-aş fi făcut peşte ca să uit din două-n două secunde.

Mi-ar fi plăcut să mulg vaca ca să-mi curgă raiul în găleată(să-l dau lui toto ca să se simtă acasă); mi-ar fi plăcut să scot gloanţe din membre pe front ca să fac cărare spre rai; mi-ar fi plăcut să fiu curvă ca să nu sper la rai… şi m-aş face lăutar de nuntă să mi se umfle ochii după bani, femei şi vin. Acum m-aş face pernă, aş sta pe jos cu-n ambalaj de ciocolată şi am flirta până la plictis.

 
7 Comments

Posted by on September 11, 2011 in 2. Scrieri

 

Interviu cu Bianca Ioan

Menţionez că am participat la Gala Hop 2011 în calitate de voluntar regizorcautpiesa.ro.

Bianca Ioan

Bianca Ioan

Bianca Ioan a câştigat anul acesta la Gala Hop premiul Timică (un premiu pentru o comedie bună) şi premiul publicului(un premiu pentru că publicul a râs şi a votat). Bianca a terminat anul acesta la Universitatea de Arte “George Enescu” din Iași, departamentul Teatru, specializarea Artele Spectacolului de Teatru, secția Actorie, clasa prof.univ. dr. Emil Coșeru și lector univ. drd. Tatiana Ionesi.

Bianca şi-a luat licenţa cu 10. Bianca este prietena mea. Bianca este amuzantă şi are multă răbdare. Eu am mai multă răbdare decât ea, dar fac introduceri proaste. Anul trecut a fost la Hop ca spectator iar anul ăsta s-a săturat să nu aibe propriul plic colorat cu bonuri de masă… şi a participat. Am mâncat prost, oricum. Bianca nu e deacord cu cei care nu merg la Gala Hop. Marius Manole o susţine şi îi publică Scrisoare deschisă către absolventul de teatru dezamăgit,  pe blogul personal.  Bianca a lucrat cu Leta probele de la Hop. Aşa se zvoneşte în toată Mangalia. Unul din puţinele adevăruri din teatru. Şi foarte important, desigur.  Prin urmare, dacă citiţi pe blogul Ileanei Lucaciu “(Bianca)… se pare că a avut un îndrumător pentru acest mic recital, care i-a îmbogățit inutil, cu efecte, atmosfera monologului“, să ştiţi că îmi asum. Dacă citiţi pe Yorick , de Monica Andronescu… Bianca Ioan, o actriţă de la Iaşi, care, dincolo de monologul bine construit şi bine interpretat (unul dintre puţinele cazuri în care în spate s-a simţit o construcţie regizorală), a avut poate cea mai bună variantă pentru proba impusă şi asta mi-o asum, cum de altfel ne asumăm întregul dat cu părerea dintr-o perioadă ieşeană în care ne-am redescoperit prieteniile din liceu.

Bun. Alătur acestui interviu fotografiile făcute de Oana Hodade. Da, Oana este prietena mea. Suntem o mafie întreagă. Ne facem interviuri una alteia, ne pozăm, ne promovăm, ne regizăm, ne criticăm… Păi nu? Păi da! Onuşca a scris şi ea despre Gala Hop 2011, aici, dintr-o ipostază mult mai interesantă decât a mea. Oana a scris Jurnalul unei foste cîştigătoare pentru că ea a câştigat în 2009 premiul cel mare împreună cu Ciprian Mistreanu. Prietenii mei câştigă la Hop. Şi mai şi scriu despre asta.
P.s. Oana scrie bine, mult mai bine ca mine. Dacă vreţi atmosferă de la Mangalia citiţi pe LiterNet.

Bianca Ioan

Bianca Ioan

Ce ţi-a lipsit ca să iei premiul cel mare?

Bianca Ioan: Creaţie pe proba impusă. În plus eu am fost pescăruşul Ralucăi Mara (supranumită şi Maria Filotti) care nu ştia că la Gala Hop nu se vine cu multă recuzită.(n.r. Bianca se referă la bancul inventat de Raluca Mara în interviul acordat aici)

Inventează un banc despre Gala Hop!

Biaca Ioan: Era odată un pescăruş în Mangalia şi avea cu el o roată. NIMENI, dar absolut NIMENI, n-a înţeles de ce.

Ce planuri ai acum? Unde te putem vedea?

Bianca Ioan: De văzut pe Facebook, iată nu am nici un „proect” din câte ştiu. Eu tot îmi ţin telefoanele deschise, în caz că primesc vreun bip să sun imediat înapoi, să vadă oamenii că sunt available.  De ascultat, mă puteţi asculta la Radio Hit din Iaşi, pe net joia şi vinerea de la 7 la 11 pe www.radiohit.ro sau pe Fm 94,9.

Acuş dau şi la master. Sunt puţine locuri nu am ce să comentez despre asta şi..în principiu sunt anul acesta de găsit pe meleaguri moldoveneşti cu disponibilitate pentru orice zonă a ţării.

Ce anume crezi că trebuie să dispară din teatru ca să nu ne mai lamentăm?
„Nu pot!”, „Nu merit!”, „Nu-i corect!”, „Ce ţară de căcat!”, „Îl ştii pe….?Îţi spun eu. E un idiot.”, „Nu merge la spectacol că e prost.”, „Crezi că te bagă cineva în seamă dacă mergi la Bucureşti?” …continuarea o găsiţi AICI.

Bianca Ioan

Bianca Ioan

 
9 Comments

Posted by on September 11, 2011 in 5. Interviuri

 

Tags: , , , , ,

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.