Bere în loc de teatru

Straturi, straturi, straturi. Așază-te, tu, strat! Stratule, așază-te! Așeza-mi-aș straturile! Ce straturi așezate am! Ce minuni! Ce minunat! Revin, revin, revin! Euforia, hedonismul și catharsisul nu stau în teatru sau doar în teatru. Am aflat de ceva vreme că stau și în sex. Dar și mai de curând (acum câteva minute) am aflat că orgasmul nu stă doar în sex ci și în bere! Dar nici în bere nu stă… euforia (să ne referim strict la ea).  Nu! Stă în partenerii de bere! Dar nu stă numai în partenerii de bere ci exact și fix în berea pe care o bei pentru că nu mai sunt locuri (de tine) la teatru.

Cum se schimbă stările! Cum se schimbă stările? Cum se schimbă stările, nu știu, dar știu că se învârt în jurul meu toate câte sunt în lume și că am dreptul să aleg. Dar nu numai dreptul, ci toată dreptatea!!! Să o apuci de coadă (pe ea, pe stare), să ți-o legi de gât și să o porți mândru ca pe o eșarfă. Asta dacă de obicei ești mândru că porți eșarfă. Dacă nu, să o iei de sfoară ca pe un balon cu heliu! Ce comparație Orange  (tigru, elefant, delfin, vedeți, la alegere)!

Bei Cola? De care? Zero, normală, light? A! Doar Pepsi. Max, Twist?  Cafeaua cum o preferi? Cu zahăr. Brun, alb, cubic? Doar lapte? Condensat sau nu? A nu beți cafea fără țigară. Ce țigări fumați? Kent? Lung, 8, 4, silver? Și în general ce faceți? Bine. Bine, bine sau binișor? De care bine să fie? Eh, cum o vrea Domnu! Da ce fel de Domn aveți? E prietenos, sarcastic, are burtă, sau doar spini? A, nu credeți în niciun dumnezeu. Da credeți în ceva? Da da, în mine. Frumos? Și cine sunteți? Un oarecare. Un oarecare cunoscut sau nu vă știe nimeni? Da soția? Cum e soția, frumoasă, urâtă, grasă, slabă, orgasmică, mimimează, gospodină? Muștar mâncați? Boabe? Fin? Iute? Tecuci. A! E bun de la Tecuci.  Ați văzut Dunărea? Pe aia din Galați sau din Brăila? Da la teatru mergeți? Odeon, Bulandra, Act? Doar Național și Nottara? Hmmm sunteți mai…chill așa. Da sala mare, amfiteatru, atelier? Care să fie?  

La naiba! Se învârt atâtea stări, variante, gume de mestecat, gusturi, mirosuri, sentimente, lapte cu cât la sută grăsime vrei, bere, evenimente, muzică, trenuri, spații, cuvinte… e minunat. Eu îmi iau balonul delfin, mi-l pun ca pe-o eșarfă, îi salut pe Reka și pe Raul cu care am băut o bere minunată în loc să stăm la teatru și mă duc spre casă de mi le-oi lua pe toate în brațe, pe toți de fund și mă voi desfăta în vin și spectacole. Să alegem minunile lumii pentru că Raul zice să nu credem în ele ci să ne bazăm pe. Și acuma…liniște!

 

Bucurie

Despre minunile zilei de azi și de ieri aș scrie continuu. N-aș scrie în jurnal. Aș scrie public. Aș bate la uși de ziare și la televiziuni, ca să le promovez. Aș plăti la print-shopuri să le pună pe cănile tuturor oamenilor vicioși de dimineață. Aș cumpăra cel mai bun abonament care are în ofertă multe mesaje naționale ca să trimit cuvânt la toată lumea. Aș negocia bannerele clădirilor de pe Elisabeta. Aș aduna voluntari ca să împartă flyere și aș opri intrările de la metroul din Unirii prin ziduri mari pe care să nu scrie nimic (asta e una din fanteziile mele !). Despre minunile de azi și de ieri, nu pot, deocamdată, decât să scriu pe blog.

De două săptămâni caut și ascult. De vorbit, vorbesc rar. Cobor scările pădurii în care locuiesc cu un măr verde care se lasă mâncat de dimineață. Privesc. Primesc telefoane de dor și multe urări de bine. Sunt confuză pentru că unii oameni cred că mi-e greu. Când îmi spun asta îmi dau și eu seama că îmi cam e. Mi-s cam goală de tot ce mi-e acasă (acasă însemnând un loc în care ai dormit mai mult de trei zile.). Dar, în fiecare zi, o minune a zilei îi contrazice pe cei care cred că mi-e greu. Și atunci  cred și eu că nu mi-e. De două săptămâni trec pe lângă biserica din mijlocul pădurii în care locuiesc. Nu am intrat niciodată dar mă bucur că e acolo așa mică și ascunsă în verde. Mi-am imaginat cum ar fi dacă ar arde, dacă ar dispărea de la rădăcini. Mi-a fost frică; dimineața mă bucur că e încă acolo. Într-o zi se va mai întâmpla o minune și voi intra. O să fie frumos. Am teneși noi și simpli ca să mă găndesc tot timpul la trecutul meu. Trecutul meu e o minune, pe care o trăiesc zilnic. Am și un lănțișor turcoaz, care mă ține într-un prezent de încredere. E de la Diana. Am patul meu! Nu știu dacă știți cum e să ai patul tău. Sigur știți! Eu aflu acum, după un an tâmpit în care nu am avut. Am propria cremă de față, propriul meu prezent și propriul meu gând. Am tot ce îmi trebuie ca să simt minunile zilei. Am și Vodafone și am și chef. Da! Am chef să mă trezesc dimineață la 6 jumate! Am! Am momente în care mă cam scufund în lenjeria cu cai. Mi-e cam frig. Mi-aș cam dori niște brațe cu căldură. Mi-ar plăcea niște pupături, ce să zic. De două săptămâni, nu am fost mângâiată niciodată, așa cum o fac ei, cei care sunt acum în diferite părți. Unii în jurnal, alții în gând sau prin parfumuri, cei ma mulți prin București, și una pe la Iași. Dar e minunat să te lași gândindă în lenjeria cu cai, cu gândul la scările pe care dimineață ai să le cobori cu un măr verde în mănă, trecând pe lângă biserica pe care ți-o simți.

Despre minunile lumii mele de azi și de ieri am scris puțin în acest post. Mi-ar trebui un mare talent ca să le împart fără să fiu patetică. E minunat, atât pot să spun. Și mai pot să spun ce-mi scriau dragostele mele pe  banner la majorat “Bucură-te om de tot ce te-nconjoară, de prietenii tăi și de vremea de-afară!” E un citat atât de simțit! Dar pe înțelesul tuturor, voi încheia genial. Voi uita de puținul har pe care îl am și vă voi spune cu tot patosul, cu toate minunile în mine, din toți rărunchii și cu toată liniștea că “singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le ducem cu noi până la urmă sunt propriile noastre sentimente, dragostele noastre, patemile noastre, urile şi adversităţile noastre. Mă-ntreb: noi, la capătul vieţii noastre, ce-am lăsa în afară? Bănuiesc că putem lăsa nişte sentimente. Mai puţin de ură, întrucâtva de patemi dar… de dragoste mai ales” (Nichita Stănescu).

E minunat.

 

Despre…nothing’s gonna change my world, Beatles sau Across The Universe

Acest post este scris dintr-o suflare, cu gândul la ei. Fotografia reprezintă o gașcă de fumători și aparține arhivei personale. Seriozitatea îmi aparține mie.

Despre credință, crezare, credibil, despre simț, simțământ, simțire. Despre mașină, țigări,  femei, despre Amelie. Despre răbdare, frică, taină, mișcare, lacrimi; despre bunica. Despre Ali.

Despre sinceritate, feminitate, vulgaritate. Despre credință, adevăr, mimesis, catharsis. Despre ciarcăne, furie și mulțumire. Despre Andreevna.

Despre pescuit, barcă, repetiții, sex și pierdut licența. Despre sâni goi și mere roșii vărsate din valiză, despre teancuri de bani și cofetării, despre iubite nerezolvate, despre tata. Prietenie, poezie, albastru, cortină. Despre mâncare, moarte, câine; despre gingășie. Despre Nichifor.

Despre absolut, muci, protecție, părinți. Despre frică, despre dezamăgire, despre sensibil, despre prietenie, despre iubire, despre copii, bunici, struguri, frișcă, muzică; despre dor, plecare, schimbare, despre regăsire, reacomodare, renaștere. Despre noi și voi, despre alții, despre nebunie, despre talent, despre mâini, despre principii, corectitudine, rațiune, despre nesfârșit, despre ceartă. Despre Diana.

Despre genialitate. Despre mama.

Despre incertitudine. Despre Gabi. Nu! ăăă…Ba da!

Despre altruism,  încredere,  sânge. Despre beci, despre festival, despre comori,  istorie, străbunica. Despre familie, despre completare, despre pânzele albe, despre cireșarii, despre vise. Cuburi din lemn,  antifumat, kilograme. Despre Radu.

Despre trădare, despre regret, despre prietenie. Despre încredere, recuperare, timp, sens. Despre reacții, despre masturbare, despre fantezii, despre bube, despre incomoditate, despre prea puțin curaj, despre incoerență, despre piele, buze și sprâncene. Despre Teo.

Despre încordare, despre goliciune, despre poftă, curaj, munți și bicicletă, despre călătorii și renunțare, despre sex, gastronomie și maturirate, despre respect, flori și origami, despre Liviu.

Despre copilărie, îndrăgostit și dăruire. Despre bunătate, prostie și energie. Sibiu, covrigi, poze, altruism, netul tuturor răniților, despre Misha.

Despre teneși,  păr lung,  teatru. Despre depărtare, despre Moș Crăciun, despre inocență, despre eșec, despre dăruire, despre orgoliu, despre clișeu, despre patetism, despre afaceri de familie. Fanta,  scări, Laidy. Despre mentori, despre întrebări, despre revelație, despre Bianca.

Despre perioada interbelică, despre fumat, despre mama. Despre fotografie, despre tunet, despre frig, despre plăceri, despre balet, despre vioară, despre pâine cu unt, manechiură, paranoia,  despre film, frică și fericire. Despre  Cosmin.

Despre trecut, despre viitor, despre vis, despre băncuță, despre promisiuni, despre noapte bună, despre joc, despre el, despre casete, despre egocentrism, despre cum ne vedea,despre sună-mă dracului, despre Indi.

Despre goliciune,  paste carbonara, La scena și divinitate.  Despre teatru, vânt, lumină, prietenie. Despre frică, despre nesiguranță, despre tata,  despre mine. Despre toată tâmpeniile pe care încep să le scriu pe blog de parcă am dat în patetism. Despre cum trebuie să-mi fiu voioasă! Mă potolesc de înșiruiri și voi scrie treburi serioase! Promit! Până atunci mă exorcizez aici!

 

Mă gândesc des la București și la bărbați

După un parizer prăjit bine la cantină, mi-am dorit o ciocolată pe care să o mănânc în timp ce citesc tolănită în noua mea lenjerie neagră cu cai (!!!) trimisă de mama (!!!),  pe care am cărat-o singură de la gară. Pe lenjerie, nu pe mama. Știam că va fi greu, că voi înjura tot drumul, că o să-mi blestem zilele, că o să mă încăpățânez și n-o să iau un taxi. Știam că în geantă voi avea alte minunate lucruri care o să-mi îngreuneze până și sufletul așa că de dimineață mi-am rugat colegii mei bă…ieți să meargă cu mine; m-au refuzat din varii motive. I-am înjurat mult pe drum și m-am gândit la  Radu și la Vlad! Ce era să fac! Nu mă puteam abține! Ce camarazi am fi fost! Așa spunea Vlad la prima bere pregătitoare! Vreau să fim colegi mișto! Mișto tip Vlad!  Eu și Radu am fi fost aproape camarazi.  Nu știu de unde această fantezie colegială, cert e că tot drumul de la gară la Hașdeu m-am gândit la Radu și la Vlad. Și la Bogdan pe care îl aștept să-mi iasă-n cale întâmplător.  Mai precis azi m-am gândit foarte mult la bărbați.

Mi-am cumpărat o ciocolată expirată. Neintenționat. Mi-am dorit-o mult după piureul nesărat care însoțea parizerul bine prăjit.  3 august e ultima zi în care ar fi trebuit să fie consumat acest aliment. Îmi pare rău. Cred că în perioada aia mă ocupam cu altceva. Mi-am dorit să am ceva bun în timp ce citesc în lenjeria mea nouă. Am sfârșit prin a mânca ciocolată expirată în timp ce scriu pe blog despre Vlad și despre Radu, în timp ce mama mă anunță mândră că lenjeria e luată din SH.

Mă gândesc la toți bărbații pe care i-am cunoscut și mi-aș dori să mă îmbăt strașnic cu ei. Da! Ăsta e cuvântul! STRAȘNIC! Un vin, două vinuri, trei vinuri. Sau multe beri. Sau whisky. Sau ceva votcă, sau rachiu băut pe bucăți la un joc porcos! Undeva în București! Acasă la Vlad unde nu e mizerie dar e dezordine! Cu Radu, cu Tibi, cu Bogdan! Nu știu cum s-ar încheia totul dar aș vrea să vină Mircea să mă ducă în fostul apartament. Apoi să mă scoată Liviu la plimbare ca după întreaga mizerie să mă creadă în continuare un copil, să-i râd în față, să plec în casino, să mi plătească Dani taxiul, să joc un poker cu tot felul de băieți necunoscuți, să joc prost și să mă plimb pe străzile preferate ale Bucureștiului pe care l-am descoperit singură! Să mă întâlnesc cu Gg. Mi-ar plăcea asta. I-aș spune ce am făcut, ar râde de mine și m-ar lua de mână.

Am terminat de mâncat ciocolata expirată care are fix același gust ca ciocolata proaspăt preparată după mulgerea proaspătă a văcuței mov, proaspăt bine-dispusă de o echipă de tembeli care fericesc animalele. Am trecut la semințe și nu știu dacă mă pot întoarce la visul meu singuratic de a citi în lenjeria mea cu cai (bine că nu-i cu vaci), după ce fanteziile mai mult sau mai puțin colegiale cu bărbații sau băieții pe lângă care am trecut mirosindu-le parfumul au ajuns într-un punct prea intim. Mănânc semințe și plâng. Heeei! Băieți, ce poate fi mai atrăgător!!!

 

O ultimă țigară…

Acest post este scris continuu, fără o idee generală și fără consecvență…nefiind deloc corectat. Mulțumesc pentru înțelegere!

Mulțumesc oamenilor care mi-au oferit țigări. Unii cu tot dragul, alții numărând ce a mai rămas în pachet, unii dovedindu-mi că nu trebuie să cer, ci doar să iau. Puține au fost perioadele în care îmi cumpăram țigări ca un fumător adevărat. Poate atunci când aveam salariu. Dar nici atunci nu renunțam la a cerși. Am fost cam nesimțită…îmi pare rău. Nu foarte rău.

Primul fum l-am tras de la Bianca. A fost scârbos. Mi s-au făcut și poze. Le-am pus și pe Hi5. I le-am arătat chiar și tatălui meu, un puternic antifumător, nu mai puternic ca odrasa lui, frate-miu. Eram atât de sigură că nu mă apuc de fumat și eram atât de mândră că…chiar nu o să mă apuc de fumat. Ei și apoi ca orice fumător născut în liceu, câte un fum, în clasă, în hol, pe ascuns sau în văzul tuturor. Amenzi puse în ramă pentru fumatul în incintă, chetă pentru țigări, pachetele mici. 22 de mii. Da! Nu 2 lei 20! 22 de mii, luate de la magazinul din fața teatrului.

Țigările leagă și dezleagă. Țigara e un important factor de socializare. Să fim serioși, dacă nu stăteam cu fumătorii nu aș fi auzit-o pe Bianca spunând bancuri la țigară, ca mai apoi să o iau într-un prim spectacol de clasa a noua, ca mai apoi ea să urmeze cursuri de actorie, ca mai apoi să meargă la facultate, ca mai apoi să se gândească serios să se lase de teatru.

Dacă nu stăteam cu fumătorii aș fi stat singură în sufrageria sărac mobilată a lui Lulu, mentorul meu teatral din liceu. Aș fi omis toate ciocele din bucătărie, tot sex-appeal-ul lui stând în pragul ușii deasupra căruia domnea un vâsc, indiferent de anotimp. Și mai apoi, dacă nu fumam n-aș fi pierdut nopți în șir în bucătărie. Ah ce bucătărie! Ce București! Ce strada Gutenberg! Ce prietene! Nopți în șir, după un vis de doi ani, toate patru în casa noastră. Toate patru! Minunat! Și dacă n-aș fi fumat, cum aș mai fi chefuit zgomotos la Active Soft cu Luiza și Alice! Alice, care fuma numai la muncă pentru a merge la țigară cu mine și cu Luiza, evident!

Alex Vlad, țigările Malboro Gold. Zicea el, minunate. Perfecte. Nici mari, nici mici. Fum în camera 003. Septi, țigară după țigară, amândoi, același pachet. Cristian Avram, căruia i-am dat țigări și care îmi dădea țigări tot timpul. Cred că asta ne lega mult. Alex Bogdan “Nu mai fumați, băi!”, aprinzându-și o țigară. Gabi care nu se va lăsa niciodată de fumat, la fel ca Bianca. Mari fumătoare amândouă. Diana, care nu mai fumeaza dar suferă. După țigări. Le-a înlocuit cu prăjiturile, de obicei, cu frișcă. Dani care nu se lasă de fumat decât atunci când are bani. Sor-sa, ditamai profesoara de franceză care se ascunde de taică-su când fură o țigară de la Dani. Ali care așteaptă nu știu ce putere ca să se lase și savurează orice țigară sperând că va fi ultima. Șoca fumează doar de la alții și e enervant! Donea cumpăra când eram mici câte 5 pachete o dată. Gg care de când îl știu (4 ani) vrea să se lase. Câteodată vroiam să facem marele pas amândoi o dată. Sfârșeam prin țigări la poșta sau pachete cumpărate la comun. Mai nou se apucă de pipă.

Toate astea îmi vin în minte acum când mai am o țigară. Aș vrea să fie ultima. Oana Pellea scria în jurnal că nu mai fumează de teamă să nu-și afume îngerul. Eu nu am ajuns încă la așa o frumusețe de gând. Eu nu mai vreau să-i fumez banii mamei mele. Asta o dată. A doua… nu sunt la vârsta la care să mă gândesc la sănătate. Sunt o superficială la acest capitol (și la altele). Sunt însă la vârsta la care vreau să-mi miroasă mâinile frumos. Nu am niciun motiv excesiv de întemeiat pentru care să pledez și pe care să-l strig în gura mare instingându-i și pe alții să nu mai fumeze. Plus că nici nu știu dacă funcționează. Plus că la un moment dat o să mă apuc de fumat. Pe banii mei! Aș vrea să nu fumez măcar o lună. Și cum simt că cu (asta e cacofonie? căcu, nu sună totuși foarte urât).Reiau: Și cum simt că cu fiecare zi în Cluj viața mea se schimbă, o primă schimbare pe care vreau să o fac, este – nu să mă las de fumat- ci să-mi îndeplinesc singură dorințele. Aș vrea să nu mai fumez o lună. Așa să fie. Din aceeași categorie, azi mi-am luat un stilou și un caiet ca să-mi încep jurnalul. Mi-am zis că vreau un stilou. Am zis de trei mii de ori în ultimii trei mii de ani că vreau un stilou. Dar azi mi-am zis mie. Și visul a devenit realitate! Buhuhu! Din aceeași categorie, aș vrea acum să-mi fumez ultima țigară. Așa voi face.