Monologul fetei care se îmbată treptat

http://pretty-as-a-picture.deviantart.com/

pretty-as-a-picture.deviantart.com

Uneori mă privesc în oglinda când beau vin fiert. Îl beau cu toată buza de sus care rămâne pătată. Şi stau aşa până când vinul ajunge în stomac. Şi-l simt aici. Mă uit să văd cum îmi stă cu mustaţă apoi mai beau o gură. E foarte fierbinte, îmi distruge gâtul şi dantura, dar îmi place. (…) Sunt urâtă. Mustaţa nu mă caracterizeaza şi de aia în perioada în care trebuie să mi-o smulg de-adevăratelea nu prea mă uit în oglindă. Nu prea mă uit nici la oamenii cu care vorbesc pentru că am impresia că toţi se uită la mustaţa mea. Tot în perioada aia port ceva pe gît şi tuşesc mai des, sau casc mai lung ca să-mi ţin mâna mai mult la gură, iar în autobuz citesc tot timpul. (…) Mai beau o gură de vin şi apoi încep să-mi şterg mustaţa roşie cu limba. Am o limbă destul de lungă, pot să-mi ating şi nasul. Stomacul meu se încălzeşte, apoi se lăţeşte şi-mi apare o burtă înfiorătoare. Mă înroşesc…ori de ruşine, ori de la vin. Când beau vin fiert se întâmplă lucruri ciudate şi mă schimb treptat. Mă transform ! Mă umflu foarte repede. Îmi desfac pantalonii la un nasture ca sa pot să stau mai comod şi mai beau o gură… De aia beau tot timpul singură!

Cel mai mult îmi place să beau vin fiert când am buzele-ngheţate de frig. Ajung acasă, nu mă dezbrac, pun o cană pe aragaz, deschid geamu, şi până fierbe, ies iar afară ca să îngheţ din nou. Stau la parter. Mă uit pe geam şi…îl cunosc. Îl ştiu eu pe micuţ! Ştiu eu când mai are un pic şi pffuuu dă pe afară. Aşa că fug repede, îl opresc şi până mă dezbrac e numai bun. Atunci, buzele mele sunt uscate, îngheţate şi când îl simt…când îl simt… pe el…pe vinuţ, când buzele simt vinul…cine-i vinuţ acolo… se bucură ca nebunele. Iar pe mine încep să mă mănânce. Cum ne mănâncă palmele iarna de la frig la cald. Sau da… cum ne mănâncă buzele după ce ne pupăm prima dată. Aşa o secundă. Dupa ce “ptz”… o secundă. Ptz! Ptz! (…) Buzele mele sunt disperate după vin. E ca un iubit pentru ele. Şi ele mă pun să mai beau o gură, pentru că se gâdilă, se dezmortesc, se incalzesc, se infiebanta, li se urca sangele la cap si mai vor, si mai vor, si da, si da! Dacă s-ar săruta mai des, la propriu.. ştii, sărut! La propriu… Dacă s-ar săruta mai des, buzele mele nu m-ar mai pune să le muşc până-mi dă sângele. Dar aşa, ele se bucură. El se bucură şi pe mine mă mănâncă şi deci mă scarpin. Şi le muşc! Şi le rog să înceteze şi le muşc! Şi …şi apoi mă doare! A doua zi doare cel mai tare!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s