Teatru 74, alternativă la lehamite :: Interviu cu Oana Hodade

La sfârşitul lunii martie, Teatru 74 de la Tîrgu Mureş a împlinit 7 ani. Fondat de Nicu Mihoc (actor angajat al Teatrului Radu Stanca – Sibiu), Theo Marton (actor alternativ şi independent) şi Laurenţiu Blaga (coordonator proiecte cultura.inmures), Teatru  74 se recomandă ca fiind o alternativă. “O alternativă la ce?” m-am întrebat. Şi până la urmă ce-i cu Teatru 74 ?! Văzusem la Gala Hop nişte oameni pe care scria 74, apoi am mai văzut pe ici pe colo câte un afiş, şi foarte des imaginea aia roşie pe care scrie 74! M-am documentat gugăleşte, am mai întrebat, am mai discutat , dar nu m-am potolit. Aşa că… am făcut un interviu! Oana Hodade, absolventa Universitatea de Arte Tîrgu-Mureş ce se ocupa cu partea de comunicare de la teatru, aproape că m-a lămurit.

Deşi ştiu că trebuie să ajung la Cetate în Bastionul Măcelarilor şi să-mi decid eu ce e Teatru 74, Oana m-a făcut să-mi schiţez o părere. 74 e un teatru sincer, fără pretenţii nonconformisto-exagerate, la care chiar trebuie să ajungi!

Nicoleta Popescu: Hei Oana! La mulţi ani! Să vă trăiască micuţul! De acuma începe nebunia că se face mare şi-l daţi la şcoală!
Oana Hodade: Servus Nicoleta! Mulţumim frumos de urare. Să găsim o şcoală foarte bună pentru el sau să-l lăsăm ca până acum, să înveţe de la oamenii care-i calcă pragul?

N.P. : Să decidă copilul! Cum aţi sărbatorit 7 ani de Teatru 74?
Oana Hodade: Ca orice aniversare de 7 ani. Cu tort, şampanie, prieteni, fără părinţi (Nicu – la Sibiu) şi tricouri în ediţie limitată. Şi ne-am bucurat tare mult că în casa noastră au venit mulţi oameni. În 150m2 încap cel puţin 74000 de suflete 74.
Ce faci când mai împlineşti un an? Te opreşti un pic şi te gândeşti la toate. De unde ai pornit, unde eşti acum şi de-aici înainte, încotro? Noi ne-am gândit, am mai întrebat în stânga şi în dreapta şi după ce-am pus totul pe hârtie ne-a ieşit un filmuleţ despre 7 ani de 74. Concluziile, le trage cine vrea. Noi ne bucurăm că după 7 ani existăm.

N.P.: O să vedem şi noi acest filmuleţ aici?
Oana Hodade: Când e gata, da!

N.P.: Bun! Hai să o luăm cu începutul. Ce e Teatru 74?
Oana Hodade: Şi noi am încercat aflăm asta în filmuleţul despre care-ţi ziceam mai devreme. Cineva a spus că e o familie. Altcineva că e spirit. Că e un teatru care spune ceva. Că e o joacă. Că e libertate. Înseamnă că Teatru74 e toate astea la un loc, şi încă ceva pe deasupra. Ce e pe deasupra? E o mână de oameni care au avut gândul ăsta, să facă teatru fiindcă le place, fiindcă pot, şi să-l facă cum le place, când le place, fiindcă dacă le place, pot, după cum le dictează simţul artistic şi cel al autenticului. Energie pozitivă şi determinare şi starea pe care ţi-o dă gândul că în viaţă nimic nu e grav, nu e greu. Şi de-aici, mult mult umor. Se râde mult la 74. Şi ce mai e deasupra de tot? Alte câteva mâini de oameni care au contribuit la formarea spiritului 74 şi ne salută acum. Mâna lui Nicu Mihoc, mâna lui Theo Marton, mâna lui Laurenţiu Blaga, mâna lui Cristi Juncu… multe mâini.

N.P.: Teatru 74 se recomandă ca fiind alternativ. Ce inseamna asta? E o alternativă la ce?
Oana Hodade: Alternativă la… cum trebuie. La “cum se face”. La praful de pe decoruri. La praful de pe actori. La praful de pe minţi şi la ceaţa din faţa ochilor. La încrâncenare. La lehamite. Alternativă la vorbăria interminabilă despre “sistem”. Alternativă la texte depăşite ca fond, fiindcă fondul uman e în continuă schimbare. Alternativă chiar şi la underground. 74 nu e underground. E doar ceva, cumva.

N.P.: Să înţeleg că Teatru 74 e altfel?
Oana Hodade: Dacă e altfel? Nu ştiu. E simplu. E sincer. Nu e asta normalitatea?

N.P.: Hai să ne imaginăm că sunt un om care n-a auzit în viaţa lui de Teatru 74, ajunge în Tîrgu Mureş, se întâlneşte cu tine pe stradă şi te întreabă cum ajunge la teatru. Îl întrebi care teatru sau îl trimiţi direct la Teatru 74?

Oana Hodade: Îi spun aşa. E uşor să ajungi la teatru. Atâta doar că trebuie să laşi orice fel de aşteptări şi idei preconcepute acasă. Dacă mai ai câteva la tine, le arunci la primul coş de gunoi, deschizi ochii mari, şi mergi înainte, tot înainte. Te uiţi în jur, la trecători, la cei care-ţi caută privirea, la maşini, la porumbei, la clădiri, la cer, la asfalt şi apoi din nou la oameni, dar chiar te uiţi la ei, în ochii lor şi le asculţi forfotul ca şi când fiecare ar fi parte din viaţa ta, şi nu-s doar trecători, să le citeşti în cearcăne şi în zâmbete şi-n umerii adunaţi sau în pasul leneş şi să-i asculţi şi să dai din cap sau să râzi sau să zici “Ei, lasă, te-nţeleg” sau să nu zici nimic, dar să rămâi cu ochii deschişi şi atenţi şi să mergi tot înainte, tot înainte până când ajungi înapoi la tine. Atunci se cheamă că ai ajuns la teatru.

N.P.: Convinge-mă în 10 cuvinte să încerc o seară la Teatru 74!

Oana Hodade: Ştiu un loc unde în mod miraculous mâine e IERI.

N.P.: OK! Hai!

N.P.: Ce gust are cafeaua cu gust de teatru?

Oana Hodade: De teatru!

N.P.: Ce preţ are o cafea cu gust de teatru?

Oana Hodade: Cred că ceva mai ieftină decât cea normală, fiindcă-şi tot schimbă gustul: când amar, când acru, când avangardist, când clasic, când minimal, când dulce, când toate la un loc. Când niciun gust.

N.P.: Dacă Teatru 74 ar fi un puşti de 7 ani, în clasa I, în ce tipologie s-ar încadra?

Oana Hodade: Hai să-ţi povestesc prima zi de şcoală şi vedem la sfârşit care-i tipologia. Ok?
N.P.: Mor după poveşti. Ascult!
Oana Hodade: Deci.
N.P.: Fără deci!
Oana Hodade: În prima zi de scoală din septembrie, 74 iese în casă. E singurel. Din poartă se uită spre fereastra de la bucătărie, dă colţul, şi îşi scoate papionul de la gât. Îl strânge. Mama… Îl vâră în buzunarul de la haină. Mâna îi poposeşte o clipă în buzunar. Se uită stânga-dreapta, limba i se iveşte în colţul gurii câteva clipe. Totul e în regulă. Ocoleşte două bălţi şi sare în şase, stropeşte oamenii adormiţi din staţie. La colţul şcolii se întâlneşte cu alţi doi de vârsta şi statura lui. Se înţeleg din ochi, trec strada cu grijă şi intră în magazinul de peste drum. În 5 minute ies cu buzunarele pline, mestecând gumă. 74 face un balon mare, roşu, pe care îl sparge cu palma. Îşi sterge nasul lipicios cu mâneca şi apoi bagă repede mâna în buzunarul de la haină. E în regulă.
În clasă scaunele sunt puse în cerc. Asta îi place. îi vede pe toţi, dintr-o rotire de privire. Guma a scos-o la intrare. A lipit-o unde era mai la îndemână, pe interiorul buzunarului de la pantaloni. Îşi priveşte colegii foarte atent. Îşi ia timp pentru fiecare. Doar pentru asta sunt puse scaunele în cerc, nu? după care se aşează în spătar cu mâinile în poală şi picioarele agăţate de picioarele scaunului. Nu ajunge la podea, încă. E atent, cu ochii mari acoperiţi un pic de breton.
În pauză îşi pune haina, îşi încheie buzunarele cu fermoar şi fuge cât e curtea de lată, cât e pauza de lungă. Un gol, într-o poartă improvizată, cu o minge imaginară. Şi apoi, o ratare. Câteva minute mai târziu îl aleargă trei băieţi dintr-o clasă mai mare. Limba i se iveşte din nou în colţul gurii, lângă un zâmbet şmecheresc.
În clasă, îşi dă jos haina, îşi verifică buzunarul. E foarte atent la noii oameni din viaţa lui. Ridică mâna şi o întreabă pe învăţătoare dacă ar trebui să considere că de azi s-a zis cu copilăria. Învăţătoarea îi spune că nu, desigur că nu. o fată cu pistrui râde. Râde şi el.
După ultima oră salută şi îşi ia haina. Se opreşte în tocul uşii şi când trece o opreşte pe fata cu pistrui. Bagă mâna în buzunarul de la haină şi stă aşa, câteva secunde bune. Scoate pumnul închis, îi prinde mâna fetei şi îşi pune pumnul în palma fetei. Ea îşi închide mâna peste pumnul lui şi el îşi scoate mâna din pumnul ei şi îi cuprinde cu mâna pumnul.
Pe drum spre casă, ocoleşte şase bălţi şi sare în trei. De la un punct, până în poarta casei îl însoţeşte un câine care dă din coadă.

N.P.: Nu pot să spun decât că vreau şi eu un copil ca ăsta, dar cred că vreau de fapt să mă urc în primul tren spre Tîrgu Mureş! Dar dacă teatru 74 ar fi un tânăr de 24 de ani cum ar fi îmbrăcat?
Oana Hodade: Cu haine. Curate.

N.P.: Şi…dacă Teatru 74 ar fi un bătrânel ieşit la pensie, cum şi-ar petrece timpul liber?
Oana Hodade: Mă gândesc cum ar fi Nicu la 74 de ani. Cred că aşa: într-o casă la ţară, cu treabă, ba să ducă aia, ba să care ailaltă, ba să facă streaşina aia la care se tot gândeşte, ba să meagră până la magazin să se întâlnească cu ăla şi ălălalt, cu casa plină de copii şi nepoţi, şi o livadă plină de… de toate. Viaţă bună, frumoasă şi tihnită. Da, aşa cred.

N.P.: Aşa să fie atunci! Să aveţi viaţă lungă, bună, frumoasă şi tihnită!
Oana Hodade: Mulţumim!

Eu m-am convins. Pun Teatru 74 în căsuţa mea de “Îmi sunt dragi…” şi luni, 12 aprilie, ora 21:00 merg la “ Cum am mâncat un câine”, spectacol prezentat de Teatru74 şi Teatrul Joint, ce îl aduc pe Theo MARTON la Clubul Ţăranului, Bucureşti!
Cum am mâncat un câine :: Luni, 12 aprilie, ora 21:00, Clubul Ţăranului.
Autor: Evghenii GRIŞKOVEŢ
Traducerea: Bogdan BUDEŞ
Regia: Adi ICLENZAN

Advertisements

6 thoughts on “Teatru 74, alternativă la lehamite :: Interviu cu Oana Hodade

  1. aidden says:

    asta imi place- “74 e un teatru sincer, fără pretenţii nonconformisto-exagerate, la care chiar trebuie să ajungi!” :)))) Ma simt adunata in subtilitatea ta 😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s