O zi plictisitoare in Bruxelles = un post cu titlu prost

M-am trezit dimineata fara niciun chef turistic. Din obisnuinta m-am urcat in metrou, am schimbat la Beekkant spre De Brouckère si am ajuns din nou in zona unde am batut strazile trei zile la rand. Ma invart aiurea fara scop si tinta, fara sa admir, fara sa gandesc, fara sa vreau, fara sa ma intereseze, fara pofta. Mirosul de dulciuri nu ma mai doboara, mirosul de scoici ma face sa vreau in Porto ca sa le manac acolo cu-un prieten vechi. Cobor intr-un bar, il rog pe barman sa-mi recomande o bere si ma ametesc. Destul de mult. Atat de mult incat o iau spre metrou cu gandul sa ajung in pat. Pe drum mananc o gaufre cu ciocolata care nu ma incanta dar ma simt obligata sa-mi placa. Doar sunt in Bruxelles, pe o banca, “libera”… singura si ambetata.
Fara o buna orietare, ajung intr-o zona in care am neaparat nevoie de harta. Imi dau seama ca treaba asta cu hartile e complicata dar in sfarsit nimeresc intr-un parc in care vroiam sa ajung. Merg cativa pasi si ma asez langa niste lalele negre. Cumplit! Era clar ca ceva lipseste. E clar ca imi lipseste ceva de cand am venit. M-am supus unui interviu cu voce tare si n-am obtinut nimic de la mine. Am aflat doar ca nebunia asta cu singuratatea prin tari straine e aiurea rau de tot, ca mi-e dor de prietenii mei si ca fara ei sunt un pic cam moarta. Chestia asta nu prea mi-a convenit. Suna si aiurea spusa cu voce tare si imi mai si zgandara independenta mea fortata din ultima vreme… asa ca am incheiat interviul si m-am dus spre casa. Am mancat o racitura romaneasca si m-am culcat.
Nu stiu de ce, dar am avut un somn dubios. Simteam ca trebuie sa ma trezesc, sa fac ceva; ca in clasa a 12a cand ma culcam la pranz. Am inteles subit ce imi lipseste. Si nu doar acum cand sunt departe de casa ci in general. Imi lipseste CEVA. Stanescu avea o ditamai pledoaria despre “ceva” iar eu nu ma las mai prejos asa ca transform aces “ceva” care imi lipseste intr-o enumerare fara sens in care primeaza ea, pasiunea si ratacind printre ganduri figura lui (un lui oarecare format din mai multi de el). Imi lipsesc facultatea, rasul sanatos, ea plina de bun, ei toti la un loc, un party, o pregatire la Braila, Dacia, tata, mama, camera 003, apartamentul 006, cura de slabire, abdomenele din noapte cu un om drag prin iarba, sexul, emotiile, ambitia, sanatatea, siguranta si prezentul… si strangeri de mana si pupatul si cafelele si oamenii si socializarea si gasca si dragostea si cine stie ce imi mai lipseste si nu vreau sa recunosc. Bine, nu trebuia sa ajung intr-un parc din Bruxelles ca sa-mi dau seama de asta… doar ca berea aia chiar m-a ametit!

Revenind la ziua de astazi, dupa somnul dubios, am ascultat Parazitii. N-am ascultat in viata mea Parazitii!!! JUR! Asa pur si simplu “ia sa ascultam Parazitii”, niciodata!… e clar ca nu mi-e prea bine… Vreau sa vorbesc cu ea si in cateva minute vorbim fugar, ia spanzurata dupa wireless, eu emotionata. Ma bucura vorbele ei si am chef sa ne ciondanim. Am chef sa ne plimbam amandoua pe aici si sa radem una de alta. Am chef de ea dar cum singuratatea e calea Domnului cea aleasa, imi inchei ziua plecand de acasa, singura.

Sfarsesc cu o cafea, o cola si cartea mea preferata intr-o bodega din cartierul Laeken, la trei pasi de casa. Muzica e proasta, mesele sunt goale si cativa batranei injura in flamanda la o partida de poker. Pun niste ganduri pe nota de plata, recitesc primul capitol, ma mai gandesc putin la el in salopeta albastru-deschis si ma prefac ca mi-a trecut. Zambesc, uit de prezent, ma vreau in toamna, ma vreau acasa, ma vreau la treaba… eu si cu rusii. Ajung acasa, ma pun pe scris si sterg multe randuri. Intre timp citesc un post a unui amic mai mult virtual decat real (ne-am vazut de doua ori) care a terminat inaintea mea de scris si care a avut timp sa-si mai plimbe si bebele prin casa; care ii spune jurnalului ca e sincer. In momentul asta imi vine sa fac o multime de adresari directe catre oamenii din mine. Ma abtin spunand doar pentru a o suta oara ca e atata dragoste de facut pe lumea asta si iarta-ma Ioana ca nu ti-am dat niciun semn de ziua ta, motivele legate de primavara imi sunt intemeiate. Noapte buna!

p.s. Imi lipsesc diacriticile…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s