Bărbatu’ lu’ tata

Azi m-am mutat dintr-un cămin în altul. Azi însemnând toată ziua. De la 9 la 21. După ce am terminat am ieșit pe balcon. Am balcon! M-am uitat la nori, dar despre ei cică nimeni nu poate scrie mai frumos decât Petru Creția. Apusul e ascuns după deal. C-așa face el! O fată exersează la vioară în căminul vecin. Un bou aruncă punga de gunoi în containărul pentru hârtie și carton. Un alt bou, la fel. Mă plictisesc tâmpiții așa că îmi înfig degetele în cutia de Finetti; mi-aduc aminte de mama. Pe vremea când mama a dat examenul de condus eram tare săraci sau cel puțin eu nu aveam bani de buzunar. Când a ieșit pe ușă ne-a rugat – pe mine și pe frate-miu- să-i ținem pumnii promițându-ne că dacă ia carnetul o să ne cumpere o cutie de Finetti. Ne-am permis să nu dormim la prânz în ziua aia și ne-am uitat ore în șir pe geam. S-a întâmplat să nu dormim și în alte multe zile din lunile următoare, din accelași motiv. Într-o zi tata a ieșit pe ușă și s-a întors cu o găleată de un kilogram cu Finetti în două culori. Ne-a ținut mult; până când mama și-a luat carnetul și a avut prima parcare în care a reușit să agațe două mașini.

Fata vecină cântă în continuare la vioară. Nu-mi dau seama dacă bine sau rău, dar mă întreb de ce mi-am imaginat că e fată și că are părul lung. Sunt de-o banalitate imagistică înnăscută. Nici când eram copil nu eram originală. Ceea ce-i destul de grav. Tata m-a dus la pian. I s-a părut lui că eu aș putea să stau pe-un scaun mai mult de 5 minute. I-am demonstrat că n-are șanse așa că de două ori mai convins că sunt fată, m-a dus la balet. Și-acuma crede că eu știu care-i stânga și care-i drapta, și nu-și explică de ce n-am luat nici eu carnetul din prima. În ziua în care m-am prins de pat țipând că nu mai vreau la balet, m-a dus la înot. Câtă încredere! S-a gândit că am un curaj neîntrecut. Chiar l-am avut. Prea mult. Devenise periculos. Nu m-au mai lăsat. Sătui, după lungi ședințe de convingere despre patinaj, tenis sau șah, m-au trimis la teatru. The End.

Am ascultat toată ziua Radio România Actualități. Oamenii sunt niște tâmpiți. Bine că s-au terminat știrile. Acum la o emisiune care se aude prost – am radio de buzunar de la frate-miu- un profesor de medicină zice că dacă studenții nu vin la cursuri e vina celui de la catedră care nu face cursul interesant. Hm…da… Mai zice el ceva cu medicina dar n-am nicio șansă să înțeleg. Trebuie să mă uit la House. Ai mei m-au scăpat de asta. Niciun gând n-au avut cu medicina. Când am ajuns pe la 14-15 ani tata mă lua cu el să instalăm veceuri, chiuvete și oglinzi. Iar când ieșeam de la școală eu și frate-miu mergeam la cimitir. Acolo ni se servea un prânz cu multe roșii și brânză. Tata suda grilaje pentru cei care urmau să fie plânși. Era distractiv. Cred că tata a avut un moment al lui de revelație în care din prințesa care mă crezuse până pe la 7 ani m-a transformat în băiat. Nu contenea să-mi dea un pumn în piept și să mă întrebe ”Cine-i băiatul lu’ tata?”. Eu îi ziceam că frate-miu dar el n-a vrut să înțeleagă și a început să-mi explice care-i faza cu burghiele și șaibele. Meseriaș.

M-am uns cu toate alifiile profitând de singurătatea locuinței mele mici. Am încercat să-mi șlefuiesc călcâiele. N-am nicio șansă ca picioarele mele să fie finuțe. Domnește țărna de Vaslui în ele. Vara, la țară, umblam non-stop în picioarele goale așa că mama mă chema acasă cu o săptămână înainte de 15 septembrie ca să mă spele seară de seară cu o perie afurisită ca dracu. La asta se adăuga tratamentul cu șampon roz, anti păduchi, care-mi pișca pielea gâtului cum nu reușea nici tataia cu bobârnacele lui de țăran cu inima. În săptămâna orășenească de purificare, mama lucra și la accentul nostru de Moldova. Mă plictisea îngrozitor. Eu nu știam nimic înafară de școală și țară. Refuzam să merg- la sfârșitul anului școlar- să-mi iau eternul Premiu II pentru că mă grăbeam să prind coada de la căruță când venea tataia de la prășit. Săptămână dinainte de școală era un iad. Iadul de Galați. De citit nu puteam citit decât cu gâștele lângă mine sau cățărată pe cuptor când mamaia mă aburea cu-o mămăligă de rang. Cu matematica nu era problemă. Pentru mine pur și simplu nu exista. Așa că trebuia să fac ceva. Vindeam ziare. Mama avea o prietenă vânzătoare. Mă duceam de la 6 dimineața la chioșc. Lica mă sfătuia să zic că ”nu avem”, în cazul în care clinetul avea în mână o bancnotă mare pentru că eu, zicea ea, nu știu să dau rest. Avea dreptate. Singurul meu talent matematic a fost…optica de la fizică. Port ochelari de la patru ani. Singurul meu record.

În casa asta nouă cu bagajul pregătit de altă casă, poate chiar ”acasă”, mi se face dor de ai mei. De bunii mei părinți pe care n-aș mai putea să mă supăr vreodată și nici să-i acuz de vreo ceva. Când eram acasă, pe la vreo 6 ani, cred, îi spuneam mamei că e ipocrită. De cele mai multe ori, când aveam musafiri ea era foarte drăguță. Gazdă bună. După ce pleca toată lumea îi înjura pe toți pentru că stătuseră prea mult. I-am sugerat să-i înjure pe față, atunci când ei sunt acolo. Mi-a zis că nu-i frumos așa că am început să iau atitudine. Mă uitam intens și urât la ei. Așa am aflat că eu pot să deochi. Musafirii plecau făcându-li-se subit greață. Mama mi-a zis să zâmbesc mai mult că zice lumea că face maioneza prost. Eu nu m-am oprit și mama și-a cumparat Mixy de la Zeppter. Gazdă bună, maioneză excelentă. După ce a făcut ședință acasă cu tot felul de prieteni în care s-a prezentat firma, a urmat o ceartă între mama și tata pe tema banilor și naivității. (Eu n-am luat parte la manifestare – mama mi-a interzis să-mi fac apariția) Cearta părea intersantă așa că eu și frate-miu am tras un fir și am pus casetofonul lângă ușă și i-am înregistrat. Am renunțat să mai stau acolo când mama a zis ceva cu divorțul. M-am dus la mine în cameră și am refuzat să ating sau să stau pe orie obiect care era cumpărat sau îngrijit de mama. M-am câțărat pe o bormașină (tata o lăsase pentru studiu individual, fără priză) și nu m-am mișcat de acolo până n-am auzit râsete și zgâlțâieli de pat. Am înțeles din prima dar mi-am păstrat mult timp obiceiul de a nu atinge nimic de la mama atunci când mă supăra.

Mi-e dor de ai mei. Mă duc acasă să-l ajut pe tata la garaj. Bărbatul lui e la București da’ prințesa cu pielea crăpată și fără ureche muzicală o să-l chinuie cu stângăcia. Îi prinde bine. De fiecare dată când facem ceva împreună își dă seama cât e de bun în meserie. Mama, mai nou e casnică. O să ne cățărăm pe cântar și-o să dezbatem nunțile mele și-ale lui frate-miu.

Advertisements

15 thoughts on “Bărbatu’ lu’ tata

  1. g.g. says:

    foarte frumos letutza. mi-ai facut ziua… de vreo 2 luni nu mai pot scrie nimic din cauza politicii zbuciumate de la noi… acum, dupa textul tau, politica mi se mare o inventie nereusita, o gluma proasta. ma pun sa scriu un text… sper sa-mi iasa… am emotii…
    g.g.

  2. Titus T. says:

    Buna Letuta! Foarte frumos. Tot azi voi fi si eu pe tren in drum spre ai mei si m-ai facut sa imi gasesc si o mai mare placere si nerabdare de a ajunge acasa sa ii vad. Multumim!

  3. Ileana Moise says:

    OANA INCERC SA TI SCRIU CEVA DE JUMATATE DE ORA SI NU IMI IESE NIMIC ORICE SCRIU E O TAMPENIE, CRED CA BRAVO TIE SPUNE TOT !TOTUSI ,TOTUSI PUTEAI SA AMINESTI CEVA DE DADU SI CHICHI PRIETENII TAI NEPRETUITI DIN COPILARIE! TE PUP SI TE IUBESC P.S. AM GLUMIT

  4. Isidor says:

    M-a sunat Elena pe la pranz sa imi spuna sa intru repede pe blogul tau sa citesc articolul ca ea a ras cu lacrimi. Nu am facut-o ca faceam colete cu nemiluita iar acum imi pare rau. Mi-ar fi aruncat un zambet pe fatau dar tot nu ar fi fost bine ca mi se vedea dintele meu galben. Am citit acum si mi-a facut o Noapte buna ! Genial

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s