O banană și un croissant

În prima zi de școală am dat cu capul de geam. Mergeam în fugă pe lângă fereastre țintind către prima bancă, singura liberă. Întârziasem. Cred că nu îmi găsisem ochelarii că altfel nu-mi dau seama de ce mama, punctuală de felul ei, ar fi lăsat să se întâmple asta.Totuși eram și suntem amândouă deacord că eu fără ochelari nu prea am sens. În banca din față stătea un băiat frumos, blond, tuns castron. Castron cum era pe vremuri, nu ca acum. Era Super Castron! Îl chema Alex, cum altfel… Mama m-a întrebat dacă vreau să vină să mă ia. Mi s-a părut absolut nepotrivită întrebarea ei dar mama a zis că toți părinții își vor aștepta copiii și că ar fi bine să fim în rând cu lumea. Mama a încercat tot timpul să învețe de la ceilalți părinți normali, cum îi numește ea. Și acum se autointitulează mamă iresponsabilă sau depravată deși n-a fost niciodată așa. Câteodată mă sună dacă vede o colegă sau o prietenă că-și sună copii. Mă întreabă ce fac, eu întreb de ce m-a sunat și ea zice că așa fac mamele. Ești bine? mă întreabă, eu zic da, cum altfel? și ce rost ar avea să zic că nu. Tata zice că atunci când ești tânăr nu ai voie să nu fii bine. Eu zic că atunci când ești tânăr n-are rost să-ți îngrijorezi părinții.

Nu veni, i-am zis. Făceam drumul ăla singură de un an, fosta grădiniță fiind în aceeași curte. Mi-ar fi plăcut totuși să vină. Mama purta tot timpul fuste scurte și îmi plăcea să o am lângă mine, așa frumoasă cum o vedeam eu. Eu nu purtam nimic scurt, eram o doamnă decentă. Mi se vede pielea!, argumentam eu. Ea râdea și îmi scurta ”din greșeală” toate fustele care erau prea lungi. Iar am tăiat prea mult, spunea ea. Dar eu știam că mama e croitoreasă bună așa că mă supăram un pic până mă uitam în oglindă. Am picioarele mamei, îmi spuneam și acceptam fuste și rochițe din ce în ce mai scurte. Între timp picioarele mele s-au stricat dar ea tot fuste scurte poartă așa că plimbările cu ea mă fac să mă simt frumoasă doar pentru că sunt fata ei.

Mama a plecat de la școală ușurată că nu trebuie să mai traverseze încă o dată cartierul iar eu am rămas în bancă. Nimic nu-mi amintesc din acea primă zi. Poate Abecedarul și cred că aveam și o bomboană pe bancă, nu mai știu. Mi-a rămas în minte lovitura în geam și mâncatul pachetului. Când a venit timpul mesei am înțeles de ce a fugit mama așa repede. Îmi făcuse două sandvișuri cu brânză de la țară care miroseau, evident, a oaie. Alex avea o banană. Pe moment am crezut că-i Sfântul Nicolae și că mama a uitat  dar mai apoi mi-am dat seama că bananele nu se mănâncă doar de ziua mea așa încât am tras concluzia că asta vom învăța azi la școală. Tata spune că nu trebuie să treacă zi fără să înveți ceva. Dimineața trebuie să te  gândești ce faci  pentru sarea din bucate  iar la culcare să te întrebi ce ai învățat azi. Eu îmi luasem porția pe prima zi de școlă așa încât eram mândră de descoperire. Când Alex și-a desfăcut și un croissant cu ciocolată, a fost prea mult! Mi-am băgat sandvișul în bancă și am înghițit în sec, în sărăcie, în rușine. Când și-a scos și sucul la cutie cu pai cu tot, m-am hotărât că școala e o pedeapsă și am încercat să-mi dau seama cu ce am greșit.

Nu mă recunosc ca fiind o tipă frustrată deși cuvântul tipă parcă include acestă calitate. Fire deloc răzbunare, n-am înțeles niciodată recuperarea unor lipsuri din trecut prin tot felul de acțiuni în prezent. Crescută în spirit liber și cugetător de un tată responsabil și-o mamă elegantă n-am nimic de reproșat nimănui. Și totuși mă tot întreb de ce îmi cumpăr atât de des în drum spre facultate pe lângă cafea – obicei moștenit de la mama –  o banană și-un croissant.

Advertisements

6 thoughts on “O banană și un croissant

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s