Femeia fără i

Mi s-a întâmplat (din nou!) să mi se adreseze cineva – într-un mediu familiar și degajat – cu apelativul ”doamnă”. L-am corectat pe tâmpit destul de relaxată – de parcă fusesem doamnă măritată dar am divorțat – iar el și-a cerut scuze. A continuat cu domnișoară și din dumneavoastră nu m-a mai scos. L-am corectat din nou, explicându-i că am 24 de ani, că sunt chiar mai mică decât el, că sunt studentă, că nu am pretenții de acest fel, că n-am fost căsătorită și la cum răsare soarele pe străzile de azi nici nu o să prea fiu. Într-un final –  după ce am fost mult prea drăguță încercând să-l fac să nu se simtă prost ca să n-o ștergă acasă după bere (era destul de chipeș) – am început să discutăm diverse. Adică el discuta. Eu mă gândeam ce anume l-a făcut pe tânărul “domn” din fața mea să mă trateze astfel. Eram distrasă, mă analizam, mă încruntam, în fine, păream atentă la ce spune el și asta îl făcea să meargă departe în dezvăluiri de tot soiul. Tot ce am auzit din revelațiile lui umano-boeme a fost că se crede nemuritor și că timpul nu există. Hopa! Hopa! Stai așa! De unde o știu eu pe asta? Unde am mai auzit-o? Îmi aduc aminte, îi zâmbesc tâmpitului și dau înainte cu întâlnirea obligându-mă să duc totul până la capăt. Cum dracu, mă întrebam, dau numai peste nemuritori și cum nu crede ăsta în timp dacă m-a luat cu dumneavoastră? Mă uitam la mine. Deloc pregătitiă de o întâlnire. Bocanci, pantaloni în carouri, părul nevopsit, nearanjat, netuns, nenimic, bluză neagră, nimic ieșit din comun, un fular atârnat pe masă alături de niște mănuși găurite. Deci?

Mă gândesc la mama. Când eram mică o întrebam dacă eu sunt o fată frumoasă. Mama făcea tot timpul o pauză până scotea nenorocitul ăla de nu, acompaniat de nenorocitul celălalt de dar! Îmi spunea mereu că frumoasă nu sunt, dar simpatică, garantat. Sau! Sau! Mai folosea ea un cuvânt! Plăcută! “Ai o față plăcută”, spunea. Mai lipsea să-mi zică și că e ceva deosebit la mine că mă termina.  Mama nu-și dădea seama că prin răspunsurile astea reușea s-o transforme pe fiică-sa într-o frustrată facial care nu-și va da ochelarii jos niciodată. Câteodată credeam că nu-mi spune că sunt frumoasă ca să nu devin îngânfată așa încât verificam cinstea ei  întrebând-o dacă frate-miu e frumos. Atunci mama făcea o pauză și scotea un da hotărât.

“La ce te gândești?” aud deodată cum mi se rupe filmul. “Poftim?” întreb eu calm. “Părea că te gândești la ceva profund”. Ok. Tipul era un pic patetic. I se părea că pe lume există numai lucruri importante și vedea în mine o mare gânditoare, de-o profunzime greu de atins. “Nu-i greu de atins nimic la mine, dragule!”, îmi spuneam în gând rugându-mă să termine odată berea ca să trecem la lucruri serioase. Dar el a comandat o sticlă de vin, menționând că e în nota lui. Măcar de-atâta lucru s-a putut prinde! (că eu nu prea am bani). O mai face el pe interesantul și pe expertul în vinuri, îmi recomandă vinul alb, eu îi zic că vreau roșu, el zice ceva despre femeile care preferă vinul roșu celui alb, eu mă prefac interesată, râd, zâmbesc, confirm, vine vinul, toarnă vinul, vărs un pic pe mine că doar femeia nu-i atrăgătoare dacă nu-i puțin stângace, “vai, m-am pătat”, “vai, nu-i nimic”, “vai, ce drăguță ești”, “vai, ce-mi vine să mă duc acasă” etc., găsesc accidentul un motiv  bun pentru a mă duce la toaletă ca să mă proptesc în fața oglinzii.

Observ că posed o față gânditoare, iar asta e o problemă. Pentru că eu nu sunt neapărat gânditoare. Nu într-un sens profund. Mă gândesc tot timpul la tot felul de lucruri. De la cum ar fi să, la cum ar fi dacă. Mai mult de atât, nu prea. Cei care își dau seama de asta mă consideră, în schimb, o victimă a societății de azi. Există, deci, două variante. Ori sunt inteligentă, ori sunt tristă. Tristă, evident, la modul profund. Singuratică adică, mereu cu o dramă metafizică în spate. E adevărat, am ochii ușor aplecați în jos, dar asta e o moșteniere de la mamaia și atât (off topic: mamaia e o femeie foarte înțeleaptă). Și colțurile gurii sunt cumva curbate dar asta mă face să par fată serioasă și mereu atentă, nicidecum profundă. Nasul acvilat și cu un dâmb inestetic îmi dă o nuanța de femeie puternică; profilul meu cuceritor spune că există ceva sensibilitate în femeia asta; alunițele spun că sunt bună la treburi neserioase etc.

Ies din baie, mă îndrept spre masă, îmi cer scuze că am stat așa mult, dau paharul de vin pe gât, tipul mă privește suspect și eu îmi dau seamă că ăsta e punctul în care am dat-o în bară. Femeia profundă, serioasă și puternică, de-o sensibilitate aparte, bea mult!!! Ah! Și dacă aș putea să-i explic că eu nu beau! Nu beau de obicei! Dar cum să-i spun omului că beau- și mai ales vin- atunci când urmează să fac lucruri pe care nu le simt dar le vreau. Dacă îî explic asta, o să mă transforme în femeia frustrată iar pentru un bărbat patetic asta nu poate fi decât interesant. O, doamne, o să vrea să mă schimbe, să-mi facă bine, să mă liniștească, să-mi fie salvator. O să mă protejeze și o să-mi dea sfaturi. O, doamne, așa ceva nu pot să accept. Îi explic bâlbâit și fâstâcit că trebuie să plec, că poate ne mai vedem sau mai bine nu. În sfârșit, îl dau dracului și-ii zic să mă sune dacă are chef să nu mai vorbim.

Îmi jurasem cu ceva timp în urmă că dacă mi se va mai adresa vreodată cineva de vârsta mea cu dumneavoastră, mă vopsesc roz. Dar  după afacerea asta mi-am dat seama că nu are rost. Nu ajută la nimic. Dacă mă fac roz o să se vorbească despre mine ca despre doamna aia nebună care s-a făcut roz. Ochii, nasul, buzele și tot profilul la un loc mă fac să par ceea ce nu sunt…sau sunt. Oricum ar fi, nu e bine! Dar nu e bine deloc! Am plecat acasă simțindu-mă femeia complex de complexă. Nesigură pe ea dar puternică, frustrată dar curajoasă, suferindă dar gata să o ia de la capăt, mâncătoarea de ciocolată dar nu după ora șase. Femeia fără i. Femeia, femee.

Advertisements

7 thoughts on “Femeia fără i

  1. unul says:

    ii place cum scrii, cred ca poti incerca, daca nu ceva autobiografic, macar proza umoristica. Stilul tau aduce a dan mihaescu(cel care facea textele pentru revelioane si alte momente vesele), cu personaje dispuse sa se ia singure peste picior.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s