referat eminescu luceafaru

* titlul e pentru rating.

Am învățat Luceafărul pentru 500 de mii (echivalentul a aproximativ  150 de lei de acum) pentru că am un tată născut pe 15 ianuarie, deci dublu fixat pe treaba asta cu Eminescu. Eram mică. Aveam nevoie de bani pentru un scop bine definit; altfel nu mă înhăitam la așa ceva. Am învățat destul de ușor. Eram obișnuită. Toceam în fiecare zi. Tot. Orice. Școală, nu glumă. Rupeam cărțile. Frate-miu zicea să nu mai învăț atât că mai mult de 10 n-am cum să iau. Și n-aveam.

Revenind la Luceafăr, în două seri eram brici. Tata m-a chemat în sufragerie la recital. Mama n-a vrut să vină, i se părea stupid. Tata a luat cartea – albastră cu scris auriu, semnată înclinat de învățătorul lui frate-miu – și a început verificarea. Eu, cam în doi peri, am început să turui. Tata a vrut cu intonație. I-am dat și intonație, fără gesturi prea multe și prea largi; realismul pur era impregnat fără șanse de perturbare încă de pe atunci. M-am încurcat la un moment dat. Nu țin minte unde; tata mi-a dat ușor dezamăgit, veșnic nemulțumit, cei 500 de mii și eu i-am încasat fără jenă; am dat delete la tot ce învățasem.

Toți avem o poveste cu Eminescu și Luceafărul. Eu am mai multe. Am și una cu Somnoroase păsărele. Am una și cu S-a dus amorul, am una și cu Rugăciune. Am recitat Eminescu la viața mea de n-o să poată recita toți cei 4 copii ai mei. Am recitat în fața statuii lui Eminescu din parcul Eminescu, la orele deschise, în biserici, în orfelinate. Am recitat în Teatrul Dramatic Fani Tardini (atunci tata mi-a dat 1 milion! ), am recitat la serbările orașului, scrumbiei, marinei, Sfântului Andrei etc. Am recitat de-am rupt; dar Luceafărul o singură dată.

E pitoresc, e amuzant, e românesc, e grav. După ce-am văzut/citit reportajul ăsta mi-am făcut trei cruci și mi-am negat existența. Învățătorii și profesorii sunt tâmpiți. Românii, pe 15 ianuarie și cu mult înainte chiar, o iau razna. Dracu știe de ce și tot el știe ce părere are Eminescu despre asta. Învățătorii sunt nebuni, primarii se răzbună pe copilărie, părinții se fălesc cu odraslele, odraslele nu înțeleg nimic, actorii dau cu bâta-n ea de meserie, bunicile plâng și îngână în somn câte-o strofă două și încet încet ne apropiem de 31 ianuarie. Sau 30. Când e? Când ne batem joc și de Caragiale? Acuș, în vreo două săptămâni…

(despre statuia în fața căreia am recitat de nenumărate ori vă puteți uita aici. E o știre despre cum mâna muzei lui Eminescu a fost furată de 25 de ori astfel încât autoritățile pun mâna la loc femeii doar pe 15 ianuarie. Na! Mai zi ceva!)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s