De data asta ploua. Gardul părea neschimbat. Un băiețel trecea relaxat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Rucsacul îi atârna greu dar nu era momentul să se gândească la educație acum; nu-i pasă nimănui de copilul ăsta și de teroarea literei h, nu-i pasă nimănui de nimic în general, se gândea ea. O familie de romi se distra fără să aibă nimic care să-i acopere; copilul râdea în spatele tatălui care îl ținea de picioare. Mama îi înjura pe amândoi, fericită că îi are.
Simțea cum apa îi trece prin haine. Știa că o să îi pară rău că a venit din nou aici; urmărea fiecare trecător pentru care locul acela nu însemna nimic. A intrat într-un second să își cumpere o pelerină. A ieșit cu o pereche de pantaloni cu un număr mai mic pe care avea să nu-i poarte niciodată; afară ploua mai puțin, dar locul rămăsese la fel, statuia părea și ea indiferentă scurgându-i-se pe ochi căcat de porumbel. Un cui îl scoate pe altul își spunea în gând sperând că azi, ploaia v-a spăla ce era de spălat; și a tunat cum tuna în copilărie când stătea cu frate-su în dosul casei și le plăcea ploaia. S-a mai uitat o dată la locul acela și s-a adăpostit sub o poartă mare așa cum există în orașele de pe aici.
Poarta s-a deschis către o curte interioară peste care ploua mărunt. Câteva rufe erau puse la uscat; nu era nimeni acasă iar rufele înmuiate păreau acum părăsite. Nu îi plăceau locurile pustii deși îi dădeau un fel de siguranță ca pentru ea nu va fi niciodată așa. S-a auzit motorul unei mașini în care era un bărbat și pentru câteva secunde și-a imaginat cum o întreabă dacă nu vrea ceva de îmbrăcat. Și-a imaginat cum ea îl refuză la început dar apoi acceptă cu frică; sper să nu fie vreun nebun își spunea. S-a gândit cum ies la o cafea și cum se dovedește într-un final că el e bărbatul vieții ei despre care urma să povestească într-o zi că s-au găsit pe ploaie lângă locul acela care nu înseamnă nimic pentru nimeni. Avea să le povestească copiilor în amănunt ziua în care l-a cunscut pe tatăl lor și pentru un moment s-a uitat la cum e îmbrăcată ca să țină minte câteva detalii ce vor face povestea mai interesantă.
Bărbatul din mașină a parcat în curtea interioară și a trecut pe lângă ea urcând câteva scări. Atunci și-a dat seama că nu există iubire perfectă și a băgat divorț. Ploaia s-a oprit când câștigase copii și terenul de lângă oraș și se reîntâlnise cu bărbatul vieții ei la o cafea, poate în aceeași cafenea în care se cunoscuseră acum un minut sau poate va schimba locul între timp. Nu știa cu ce să se îmbrace la întâlnirea aceea și pierduse multă vreme sub poartă gândidu-se dacă să flirteze cu el peste 20 de ani sau nu, așa că a decis că vor face sex și probabil vor deveni amanți înșelându-și noile iubiri cu iubirea în care ei totuși au crezut atât de mult; nu e un păcat să înșeli pe nimeni dacă înșeli cu iubirea vieții tale care te-a părăsit dar căruia totuși i-ai jurat eternitate în fața preotului în care erai destul de decoltată. Bine că tata a fost fericit în ziua aceea, se gândea.
A mai trecut o dată pe lângă locul acela despre care nimeni nu-și mai amintește nimic înafară de ea și de un om al stăzii care îi ceruse – atunci- o țigară. Era o dimneața scârbos de călduroasă, cu ani în urmă când ea l-a servit cu 5 țigări și i-a zâmbit cu toți dinții. Bărbatul i-a mulțumit și s-a uitat în ochii ei. A vrut să o întrebe ceva dar a plecat gândidnu-se că așa arată fericirea în ochii unei femei, cine știe ce a făcut azi-noapte și pe cine a întâlnit, nu stă degeaba pe gardul ăsta. Ar fi trebuit să îi dea tot pachetul se gândea ea acum cu părere de rău că nu-și mai aduce aminte cum arată singurul bărbat cu care și-a împărtășit fericirea.
Exerciții de scriere 