Insetati de Wajdi Mouaward

Regizoarea Elena Morar, absolventa UNATC sectia regie teatru(2008), isi face debutul cu un text al scriitorului canadian Wajdi Mouawad. Am avut ocazia sa ajung la Teatrul de Comedie si sa ma (re)deprim odata cu ceilalti spectatori. Desi stiu, simt, aflu, observ – destul de des- ca “mediul inconjurator” nu e propice fericirii longevive, am putut sa-mi reimprospatez pesimismul cu ajutorul unatc-istilor.

O piesa in care timp de o ora si jumatate ti se explica franc ce viata Absurda, aiurea, anapoda, acidentata, apatica, anormala, anorexica, abramburita, adormita, Bulversata, batrana, buboasa, banala, Catranita, carpita, cretina, caraghioasa, comerciala, Dementa, drogata, distrusa, Efemera, Faramitzata, Goala, Hidoasa, dar mai ales Inutila, AVEM. E un lucru pe care ce-i drept il stiu, il stii, il stie, il stim, il stiti, il stiu si ei insa iata ca nu evitam, ezitam, ocolim, sa-l repetam oricand avem ocazia. Nu e un lucru rau, nu spun asta, insa mi se pare trist ca insistam in aduceri aminte, in sloganuri „ce viata Jalnica”. Dat fiind ca autorul nu e roman am scapt insa de minunatul “ce tara de Kacat”! Acestea fiind spuse, imi cer scuze pentru enumerarile facute cu atata ardoare…sa trecem la critica mea de amator, o critica simpla a unui spectator, una care poate interesa totusi pe cineva…

Titlu: Insetati

Autor: Wajdi Mouaward

Regie: Elena Morar

Scenografie: Ariana Dinulescu

Miscare scenica:  Elena Paun

Distributie: Serban Gomoi

Ionut Visan

Alexandra Salceanu

Ionel Barac

Ana Pepine

Piesa „Insetati” ne introduce in trei planuri, cu doua povesti reale si una fictiva. Cea care le leaga pe toate, este cea a  unui tanar revoltat care se hotaraste sa nu mai taca. Un tanar care s-a saturat de viata Letargica din fata televizorului in care, asa cum spune textul, o doamna cu numele Ani  Matoare ne instiga spre fericire. Murdoch ( Ionuţ Visan ) spune tot ce gandeste. Nu se abtine nici in autobuz, nici la scoala. Se exprima liber atat cu profesorii, cu oameni de toate varstele si din toate categoriile sociale, cat si cu adolescentii. De remarcat este jocul lui Ionut Visan care, prin credibilitatea lui, m-a jignit. Chiar mi-a fost rusine de viata mea Monotona din cauza  pasiunii cu care si-a dus rolul pana la capat si a lacrimilor care i-au jucau feste in coltul ochilor.

In planul al doilea se afla Boon ( Şerban Gomoi ), al carui frate mai mare e coleg cu Murdoch, care le este si vecin. Talentat “in ale condeiului”, el  ii scrie temele fratelui sau. La un moment dat are de realizat un proiect despre fericire in care trebuie sa faca si un studiu de piata pe acest subiect. Entuziasmat la maxim de faptul ca fratele e mandru de ce scrie, Boon incepe sa lucreze la o piesa de teatru propunandu-si sa ajunga cel mai mare scriitor, doar pentru a castiga in continuare respectul si mandria fratelui sau. Se alege insa(mai tarziu) cu un scuipat in obraz din cauza rasetelor tuturor colegilor. Acesta este momentul care ii schimba viata si alege sa traiasca pentru ceilalti. Astfel opteaza pentru o meserie care sa-i multumeasca pe cei din jur: antropologie. 

Cu ocazia sondajului de opinie – despre fericire/frumos – Elena Morar alege videoproiectia. Deloc in plus si nici pe de parte doar pentru ca e la moda. Avem imagini reale, filmate pe strada, cu oameni diferiti intrebati de fericire. Savoarea romanilor vorbind de frumos si mai apoi de urat, nu poate fi simtita decat acolo.Repet: proiectie bine amplasata, bine facuta, care a prins bine!

In planul al treilea sunt doua papusi . Doi parinti. Mama (Ana Pepine) si tata (Ionel Barac) care se chinuie sa o scoata pe fiica lor Norvege din camera.

La inceput cele trei povesti, a lui Murdoch si a lui Boon si a lui Norvege, sunt separate. Un pic statica trecerea de la un plan  la altul si destul de previzibila insa nu deranjanta. Povestile incep sa se intrepatrunda cand Boon descopera doua cadavre iar datoria lui este sa afle ale cui sunt.  „Trupurile” sunt imbratisate si zac in apa de cinsprezece ani.  Gaseste o singura identitate: Murdoch. Ziua sinuciderii acestuia este ziua in care fratele lui Boon a citit piesa de teatru. Ireal, cea de-a doua perosana este un personaj din piesa lui Boon. Un Murdoch feminin, Norvege (Alexandra Salceanu). Ea isi face aparitia la sfarsitul piesei pentru a concluziona, pentru a pune punct, pentru a mai da speranta. Alexandra Salceanu ne convinge si ea introducandu-ne intr-o fictiune poetica. Raman cu cu aceeasi parere(buna) pe care mi-am facut-o dupa ce am vazut-o in „A noua treapta”. Monologul ei emotioneaza atat publicul cat si actorii pe care ii aud simtind  intreg conflictul piesei prin suspine.

Scenografia ii apartine Adrianei Dinulescu iar miscarea scenica Elenei Paun. Sunt de apreciat ambele avand in vedere simplitatea cu care au creat un spatiu complex prin mobilitatea tuturor obiecteleor din jur. „Insetatii” a transmis sentiment mai ales prin prospetimea spectacolului. E adevarat ca am o slabiciune la stundeti, la tineri actori care se implica atat de mult intr-un proiect, insa faptul ca au facut-o la nivel inalt ma face sa trec peste subiectivitate si sa ii apreciez ca pe niste profesionisti.

Serban gomoi m-a surprins placut printr-o naturalete debordanta, Ionut Visan m-a tinut incordata prin furia pe care nu a scapat-o de sub control, Alexandra Saceanu prin apartita cu iz de oniric in care ii sta foarte bine. Cat despre cei doi papusari , Ionel Barac si Ana Pepine, nu pot spune decat ca au fost simpatici si nu foarte indemanatici.

Elena Morar foloseste tehnici regizorale care iti atrag atetia dar in acelasi timp lasa actorul sa se miste, sa imporvizeze. Astfel, liberatea jocului, imaginea specacolului ca ansamblu, muzicalitatea conceptului se imbina usor cu rigiditatea subiectului si contemporaneitatea atat de murdara.

Incarcati, dupa cum spuneam la inceput, o ora si jumatate de Neutrul, Ostilul, Plumbul zilelor noastre, foarte greu putem ajunge la o urma de zambet in ultimile zece minute cand, un personaj cu viata pe nume Norvege, conturat de un copil cu vise de dramaturg , imbracata in alb, cu ochii mari si gene lungi ne spune sa credem. Am vazut destule piese de teatru si filme in care se vorbeste necontenit de Rusinoasa lume in care ne facem veacul. Majoritatea insa se raportau la Salbaticia din al – II lea Razboi Mondial sau Teroarea si Umilinta din comunism. Acum insa ne raportam la prezent… Concluzia:

traim istoria unei vieti de alfabet…

Advertisements

3 thoughts on “Insetati de Wajdi Mouaward

  1. Leta says:

    Am fost si la film…o sa scriu si despre asta. Mi-e cam greau sa vorbesc despre domeniul asta ca nu ma pricep…nu ca in teatru as fi maestra dar macar stiu ce fac oamenii aia acolo. La film..pana acum ceva timp nu stiam ce-i aia pelicula…so imagineaza-ti “ca critica” mea nu ar fi de amator ci ar fi de copil retard

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s